Amintiri din copilarie :) "sa SPA sau sa nu SPA"

Azi, dintr-una in alta mi-am amintit de o povestioara haioasa de pe vremea in care stateam inca in Bruxelles (prin iulie 2012), si-am recitit-o si ma gandeam sa nu rad singura..:) Voila: 

"sa SPA sau sa nu SPA"

"Am asteptat sa treaca cateva zile ca sa pot scrie...ce ni s-a intamplat sambata. 

Vreau sa tineti minte trei chestii: unu - eu nu sunt o fire pudica (nu stiu daca gratie faptului ca m-am nascut in luna mai la Bucuresti si era caldura mare, mon cher! si deh...am stat in fundu' gol in carucior la soare, lasand vecinii sa ma admire in voie ca pe un bibelou de portelan :)) sau din alte motive neintemeiate istoric), doi - nimeni n-a stiut de la inceput ce avea sa urmeaze sambata, trei - cand gasiti oferte pe Groupon mergeti si pe site-ul celor care scot oferta la iarmaroc si uitati-va atent atent la toate detaliile, nu de alta, dar uneori se intampla sa nu corespunda neaparat cu ceea ce va doriti. 

Dar gata cu palavrageala! 

Povestea incepe asa....Ralu primeste o oferta pe mail de la Groupon la un SPA langa Bruxelles. Ne scrie entuziasmata pe e-mail mie, Dianei si Alexandrei ca trebuie sa mergem, ca suna super bine si ca nu putem rata asa ofera ! (acum ca stau sa ma gandesc, chiar nu puteam rata asa ceva :)) ). (n.r.: sa ne-ntelegem...daca exista o persoana care sa se princeapa la organizat, cautat tot felul de chestii pe net, pe langa net si ales ce e mai bun si mai frumos si mai rentabil- aia e Ralu). Deci: cumparat cupoane, sunat, rezervat - nu ne ramane decat sa ne prezentam la locu' cu norocu' (norocu' perversilor...as adauga acum). 

Ne trezim sambata dis de dimineata ca niste flori, afara soare - ne-am gandit noi, cat noroc! si vremea tine cu noi...luam trenul, nu facem bilet (ca doar in mintea noastra tot 18 ani avem :)) ), asteptam o ora busul in Halle, timp in care mergem sa vizitam oraselul...urcam in bus, intrebam exact cat facem pana la statia cu pricina, soferul ne zambeste complice si ne intreaba pe un ton malitios "Mmmm...mergeti la thermes?" Noi zambind in continuare ca niste garofite "Da,da!"......................

Si ajungem la SPA. Ne intreaba tanti aia daca avem prosoape, tot ce trebuie...dupa care ne spune ca nu avem voie cu "maillot" (adica "maillot de bain", adica costum de baie). Intre forfota si entuziasm nu ne-am dat seama ce vrea sa spuna, de fapt cred ca nici nu prea i-am dat atentie, iar Ralu si Diana, care sunt prietene mai mult cu engleza decat cu franceza s-au gandit ca deh! e okey daca n-avem voie cu maieuri ! Pana la urma cine naiba sta la soare cu maieu pe el ? :)) 

Prima surpriza am avut-o cand am coborat la vestiare si toata lumea era prietena cu toate lumea, in sensul ala...bivolian (era un fel de spirala amicitiei, doar ca de data asta in vestiar la SPA, nu pe plaja la mama naibii). Mai pe intelesul tuturor umblau in curu' gol si nu se jena absolut nimeni. Si majoritatea erau trecuti de a doua tinerete...Stiti vorba aia...ce-i frumos si lui Dzeu ii place? Ei bine, eu cred ca de fapt Dzeu a impins-o pe Eva sa muste din mar, pentru ca si-a dat seama ca deja imbatranea...si era cazu' sa-si puna ceva pe ea, ceva mai mult decat frunza aia vestejita. 

Deci ce naiba cautam noi acolo ? Dupa cinci minute de oripilare si semi-ras cu semi-plans m-au rugat fetele sa urc si sa intreb sigur daca totusi nu avem voie cu "maillot". Tanti aia mi-a zambit asa...intr-un mare fel si mi-a spus ca sunt cateva zile pe saptamana in care fac exceptie si lasa oamenii cu costume de baie, dar din pacat ziua aia nu era exceptie :) 

Na, poftim situatie! M-am intors zambind si eu si le-am explicat ca asta e, regulile trebuie respectate asa ca "jos textila!" Am urcat la piscinute si saune si hammam cu prosoapele pe noi, dar surpriza! Ajunsesem in Paradis...un paradis decazut versiunea 2012. Eram ca niste eve tinere si apetisante printre mere vestejite si cazute de mult din pom. Ce ne-a fost dat sa vedem acolo....nu putem descrie si nici n-am vrea de fapt. Am zis toate ca e sigur o experienta care ne-a legat pe viata.

Morala? Chiar si atunci cand va impuneti limite, trebuie sa va spun un secret: o sa treceti mereu frontiera, limitele nu exista decat in mintile noastre inguste. Iar cand reusim sa trecem de ele, ne simtim mai impliniti, mai capabili, mai puternici. Si de data asta mai goi :) 

La final...ne amintim...radem, glumim. Si vorba aia...avem ce povesti nepotilor. 

PS: saptamana asta am aflat de la colega Dianei ca sunt multe SPA-uri unde se practica treaba asta cu "fara maillot"...suntem si noi niste copii de la tara..."

Despre mame, copii, rabdare, vin si alte chestii

Asta e un post scris seara tarziu spre noapte - sa se inteleaga. Pentru mine acum ar fi fost deja ora de culcare, dar uite ca uneori mai zabovesc prin casa cu una alta si se face tarziu. Tocmai am terminat de impachetat scutecele si ma uit la ele zambind. As bea un pahar cu vin si as sta sa citesc pana spre dimineata, dar e un lux pe care nu mi-l mai permit deocamdata. Nici alcoolul (de placere, sa ne intelegem, nu in exces), nici nesomnul. 

In general scriu chestii pozitive, dar de curand mi-am dat seama ca de cand am nascut nu prea mai am rabdare cu (mai) nimic in afara lui Cristian :) O fi bine, o fi rau...habar n-am. Incerc sa lucrez la chestia asta, insa nu prea imi iese. Uneori ma aud spunand lucruri pe care nu as vrea neaparat sa le spun si intr-un fel imi pare rau dupa, dar no...fapta-i consumata. 

In seara asta am dat peste articolul asta care sa va spun sincer mi-a mers un pic (mai mult) la suflet. E despre "meseria" asta de mama. 

Eu tot incerc sa ma explic - mai ales in fata prietenelor mele fara copii - ca il iubesc pe Cristian de mor, as face orice sa stiu ca ii e lui bine .. ma rog sentimentul e evident de nedescris, daaaaar asta nu inseamna ca nu sunt al naibii de obosita in majoritatea zilelor. De cele mai multe ori nu ma plang pentru ca ceea ce fac - fac cu placere, dedicare si iubire. Si n-as lasa pe nimeni sa faca in locul meu. 

Am lucrat si eu si stiu cum e sa stai 8h la munca pe zi, 10h, uneori chiar o saptamana intreaga de luni pana duminica si luni sa o iei de la capat. E obositor - da. Dar ajungi acasa si faci exact ce vrei: stai tolanit pe canapea, bei o bere, te culci si dormi cateva ore neintors :) 

Cand esti mamica well...surpriza :) Te trezesti uneori la 6h20 (da da cu zambetul ala care te ucide la propiu...dar parca tot ai mai dormi un pic), va iubiti un pic pe sunete de eeeche si gheghe - iti amintesti ca trebuie sa il schimbi, te ridici din pat, te uiti in oglinda - clar ti-ar mai trebui niste somn - there is no doubt! Aduci ligheanul, il speli la fund, da din picioare, face iar balta de apa in spatele lui, il lasi pe pat sa mai rada putin, aduci o carpa ca sa stergi apa, duci ligheanul, incepe lupta cu scutecul - pentru ca evident e muuuuult mai misto in curul gol - intr-un final cedezi si il mai lasi asa pana fugi la bucatarie sa pui de cafea (eu nu functionez altfel, mai ales la ora aia), intre timp ii canti ceva ca sa te auda si sa stie ca esti acolo, termini cu schimbatul, incepe joaca gheghe te uiti la ceas e aproape 7h, cafeaua e gata, fugi la bucatarie ca sa o aduci in camera (adio bautul cafelei asa chill in juma' de ora..), te iei cu joaca, mai un stat in fund, mai povestim ce-am visat, ce mai fac cateii, porumbeii, pisicutele...i se face foame. Ne intindem pe pat amandoi, il alaptez, imi dau seama ca exact atunci ceva mai interesant ii atrage atentia, eeeche eeeche chiut si zambet pana la urechi, se intoarce la titi, iar o lasa, eeeeeche eeeeche. Radem, glumim, papam. Mi se face si mie foame. Fugi repede la bucatarie - cereale, lapte. la naiba, nu mai e lapte. aia e. mancam o nectarina. Cantam puuu puuu puuu ca sa ne auda, fugim iar in camera - la usa cucu bau cucu bau de vreo cateva ori - distractie garantata :) Eh, cam asa arata prima jumatate de ora dintr-o zi cu copil mic :) Si ziua dureaza pana seara pe la 21h - 22h cand Cristian se hotaraste (pentru ca am copil cu vointa proprie - el decide cand face nani, nu eu) sa doarma. Plus cateva treziri pe noapte, da' alea nu se mai pun :) 

Asa ca am un mesaj pentru toti barbatii din lumea asta la care argumentul suprem pentru o bere in oras e "Am fost la munca, am si eu nevoie de relaxare dupa": really ? Du-te linistit, nu-i bai, dar lasa argumentele astea acolo unde le-ai gasit. 

Ma enerveaza cumplit victimizarea asta - de parca o mama habar nu are cum o sa mergi la munca. Pai daca ar fi sa o luam asa - noi, astea - stiti voi - care stam acasa si nu facem mai nimic - ar trebui sa bem zilnic cate o sticla de vin (cel putin). Dar surpriza...n-am avea cand. Pentru ca la noi nu exista "dupa munca" :) E asa...ca un cerc :) 

Hai, v-am pupat, o seara faina...Si un ultim mesaj pentru mamici...mai usor cu vinul! :) 

5 luni si trei saptamani fericite :)

Oameni buni am o veste super !!! Am trecut oficial la Boba :)))) Da, normal ! Vestea buna era pentru spatele meu :) Cristian are deja peste 7 kilograme asa ca nu mai e deloc amuzant sa-l port in wrap. La carucior am renuntat de tot acum vreo luna si ceva pentru ca nu mai prezenta deloc interes privitul modest al cerului. Si oricum era mai mult in brate decat in el...si culmea culmilor crescusera si niste scaieti acolo amestecati cu o familie de arici...oribil ! Oricum alegeam caruciorul strict cand stiam ca stau vreo 6-7-8-9 ore pe afara fara sa ajung acasa si ca sa fiu sigura ca nu-mi dau duhul pe undeva il puneam in el. Dar gata. Bye-bye. Boba este the new uber cool port-fasolici rasfatat. (update...- pentru ca am inceput postul asta acu' vreo trei zile si sper sa termin azi...- sambata a dormit Cristian al meu in carucior vreo 3h, iesise mama cu el...:))))) - se pare ca a fugit familia de arici haha)

A propos de fasolici rasfatat (apelativul asta neo-modernist vine de la Andrei in caz ca va intrebati...) aseara am realizat ca de cand a venit pe lume, adica de aproape sase luni, nu exista seara sa nu ma uit la el cateva minute bune dupa ce adoarme si sa simt o fericire din aia tampita de-ti vine sa urli asa in gura mare, si sa-l trezesti si sa-l pupi pe obrajorii aia pufosi pana se toceste. (evident ca nu-l trezesc...raman doar cu pofta nebuna care se activeaza dimineata la prima ora:)) ). Mai nou se trezeste in jur de 6:30-7. Adica exact atunci cand ti-e somnul mai dulce :)) Uneori stau si ma intreb de unde am toata energia asta de care am nevoie pentru o noua zi...in fiecare zi :) Chiar nu stiu. Inainte de el, daca nu dormeam cel putin 8h pe noapte nu prea aveam ce discuta...acum in schimb fie ca ma culc la 22h sau la 12h (mai tarziu deja e crima curata!), trebuie sa ma trezesc exact la ora la care decide Cristian :) Am incercat sa-l mai pacalesc cu titi, dar parca prinde si mai multa energie si ma trezesc fie trasa de par daca indraznesc sa ma intorc cu spatele la el (si are putere, trust me!!!), fie trasa de buza, nas, obraz, cu degetelele alea mici si pufoase in ochi...Si cel mai misto e ca-l super distreaza :))

In alta ordine de idei, de la sase luni incep diversificarea hranei ca sa mai vada si Cristian ce gust au pastramele...:) Adica mai am cam o saptamana sa ma pregatesc :) Vorba vine...ca doar nu e vreun examen. Stiu deja ca trebuie sa-i dau mar cu biscuiti si ceva cereale la inceput :)))))))))))) Cel putin asa am fost sfatuita...ma gandesc sa-i cumpar din alea Fitness :)) Daca aveti idee de unde pot face rost de niste biscuiti clasici please let me know. 

No, lasand gluma la o parte nu vreau sa ma stresez nici la capitolul asta. Ca doar am ajuns cu bine si pana aici mai pe zen asa. Am tot citit o gramada de chestii lately despre autodiversificare. Cum vine asta? Adica nu indesi copilului mancarea in gura deja mestecata de un blender, ci cumva il lasi pe el sa aleaga ce si cum. Inca mai studiez. Daca aveti ceva ponturi de vandut, I'm here :) 

Nu va zic ca m-a apucat un pic nostalgia...pentru mine daca incepe sa manance si altceva = mai putin titi, ceea ce EVIDENT ma intristeaza :) (cu toate ca stiu ca tot asta e baza deocamdata) si ma gandesc asa ca la un moment dat n-o sa mai vrea deloc si parca-mi vine sa oftez de dor deja :) Dar gata nu ne gandim nu ne gandim, traim clipa! :) 

O faza faina de azi (update...azi ploua, asta scrisesem ieri cand chiar era cald :) )..si va las ca e gata cafeaua (dap, nu pot sa ma las si cica de fapt e okay si pentru Cristian)...asa, deci adoarme la mine in Boba in drum spre piata (m-am indragostit de plimbarile de dimineata pe racoare...) si cand ma intorc mama imi propune sa mai stea cu el afara, DAR in carut :) ca deh...! si zic okay, il mutam, doarme in continuare si la un moment dat imi povesteste ca o opreste o doamna ca sa o felicite pentru ca de mult n-a mai vazut copil asa de lejer imbracat (si sunt vreo 30 de grade cred - adica wtf e vara!). Cristian era in scutec textil si tricou. Mie una mi se parea chiar prea imbracat :) Deci clar lumea e cu pluta. Aia e. 

Hai ca s-a racit cafeaua! 

Peripetii de mai.

Ne apropiem cu pasi repezi de cinci luni frumoase :) Zambesc asa in sinea mea pentru ca numai o mama stie cat e frumos sa-ti vezi puiul crescand sanatos si plin de viata. 

A propos de asta lui Cristian i se spune "Spartanul" :)) Cand alti copii sunt infofoliti in ianuarie, el umbla in body in wrap lipit de mine. Si n-are nici pe naiba. Cand alti copii poarta inca haine de semi-iarna in mai, Cristian e descult la mine in brate sau cu picioarele in iarba. Si culmea, n-a racit niciodata! E evident ca nu judec pe nimeni! Vreau doar sa vorbesc despre alegerile mele de pana acum...pentru mine, pentru el. Si care sunt "beneficiile" care vin odata cu ele :) 

Am ales in primul rand sa nu ascult toate vocile din jur. Pentru ca riscul ca o mama sa o ia razna e foarte mare...trust me! Sunt atatia bine-voitori in jur (si asta la modul cel mai serios, adica ei chiar cred ca iti fac un bine atunci cand se dau cu parerea insistent), incat pot sa fac o lista cu primele 10 persoane care ar sari cu un sfat fara sa intreb! Oameni care n-au purtat in viata vietii lor un bebelus, dar stiu ele sigur ca "carpa aia ii strica spatele", "nu sta copilul bine acolo", "nu vezi ca e chinuit" (asta atunci cand Cristian rade, doarme sau pur si simplu ii fug ochii ca unei sirene de curiozitate). Oameni care se sperie ca e cu capul descoperit (da btw cu capul gol sunteti voi haha :) ) daca bate putin vantul..."Vai dar eu il acopeream pe X pana in mai-iunie..." (si eu i-as pune caciula crosetata lui Cristian in iulie, dar parca tin prea mult la el). Ma rog sunt multe ca*$turi pe care oamenii le debiteaza si uneori am rabdare sa le explic ce si cum cred eu ca e bine si ca fac ceea ce simt, alteori zambesc politicos si plec mai departe. Depinde de starea de spirit. 

Am MARE noroc cu Andrei care are incredere in mine 100%, chiar aseara radeam ca sunt eroul lui :) Imi facuse si o scurta descriere in care purtam ceva costum patat de lapte...aveam si o capa si un N mare scris in fata :)) 

Ahhhh vreau sa profit de acest post si sa ii transmit un mesaj vecinei de la 5 "Inca mai am lapte!!!" :))

Nu stiu ce am azi, ori sunt obosita ori sunt aiurita ca de cinci ori mi-au tot venit idei si de atatea ori le-am si uitat :/ 

De fapt eu voiam sa va povestesc o patanie de duminica (dupa ce am fost la vot, evident). Ca altfel nu-i pot spune. Pe la vreo 11 asa m-am hotarat sa ies la plimbare cu Cristian. Hop in wrap, i-am pus palariuta pe capul gol ( :)) ) si llalallala plimbare. Ma suna Silviu aka The Godfather (the baby's G) ca vrea coarda lui Andrei de catarat si grigri-ul si nu mai stiu ce (Andrei care era deja prin Piatra Craiului la acea ora tarzie) si ca daca sunt pe acasa...ca trece sa le ia. Eram deja afara, dar nu foarte departe, asa ca m-am intors din drum. Din vorba in vorba m-am hotarat ca vreau si eu sa ma duc la catarat, nu ca sa ma catar, evident (nu de alta, dar cred ca s-ar rupe coarda:)) ), ci ca sa stau eu chill acolo in natura. (cu Maria aka the Godmother). Luam noi papa bun, hamace, paturici...pregatiti de relaxare. Locatia asta era undeva "pe langa 7 scari", asa ca eu n-am mai stat sa-mi iau "proaspetii primiti de ziua mea si superbii si foarte fainii pantofi de mers in drumetii de vara de la Scarpa si perfecti pentru asa o ocazie" si m-am dus direct cu niste sandalute pe care le achizitionasem de la (surprizaaaa) Mamaia! vara trecuta. Sandalute - care ele - de oras. Evident. No, si-am pornit. Baietii au luat-o inainte ca sa instaleze coarda & stuff, noi asa mai in plimbare. Soare...fain...fetele ca fetele la povesti pana la un moment dat cand ajungem in padure si cum plouase cu o zi inainte - cum sa va spun...? - "se cam noroise" pe acolo. Pe Cristian il scosesem deja din wrap ca sa-l mai duca si Maria in brate, asa ca el era safe - Maria orientandu-se ca un om cu scaun la cap spre o pereche de incaltari corespunzatoare. N-am avut de ales (adica aveam - puteam sa ma intorc. Doar ca eu sunt taur din ala incapatanat si daca am pornit la un drum apai naiba ma mai intoarce! Pot sa inot eu in mocirla ca nu ma las) Si cam asa a si fost. Am intrat cu bietele sandale (bine ca nu erau cu toc!!!) pana la glezne in noroi, eram exact ca miticii aia de vin la munte in slapi cand ninge, ma simteam ca exact unu' din ala care cand urca pe Tampa si zice c-a fost pe munte. Groaznic! Ca sa nu mai spun ca s-a oprit si un baiat dragut sa il admire pe Cristian si eu nu stiam cum sa ma scot...ca tot la sandale se uita hahhaa (lui Andrei i-am povestit deja cum ne curteaza pe noi baietii in lipsa lui)

Ah si prin padure am vazut si un sorichete din ala maroniu si Maria are o fobie la propriu si noroc ca il avea pe Cristian in brate ca altfel cred ca o lua la sanatoasa pe acolo de nu ma mai scotea nimeni cu moralu' din noroi. Deci, reiau scena ca sa va dati seama cat sunt de inconstienta: Maria cu Cristian in brate prin noroi in panta in fata mea, eu inotand cu sandalele prin noroi si cu picioarele prin sandale...puteam oricand sa cadem amandoua...:))) Si-apai cred ca al meu copil clar ramanea cu amintiri si cu noroi pe nas de la 4 luni jumate! Asta pe langa amintirile cu toti fanii de pe drum care l-au supranumit "cel mai tanar si simpatic montagnard". 

No, ajungem sus: surpriza! O ditamai stanca (logic pana la urma doar venisem "la catarat"), in jur doar umbra si culmea! Se adunasera si cativa nori si mirosea a ploaie. Asta belea! Si ca sa puna capac nici nu mancasem nimic si era vreo 14h00. Noroc ca merindele erau acolo sus si am muscat pentru prima data dintr-o telemea intreaga, de frica sa nu ne prinda ploaia. Intr-o mana telemeaua, in cealalata rosia, nici paine nu-mi trebuia! Maria intre timp isi ungea rapid felii cu zacusca...si-uite asa in 5 minute am mancat si-am si plecat inapoi spre oras lasand padurii umbrite planul cu hamacul si paturica. Si pe baietii acolo sa-si desfaca coarda si ce mai aveau ei de desfacut. Coborarea "la sanda" a fost si mai apriga: eram ca la patinoar, doar ca mai naspa! A fost prima data cand imi venea sa plang pe munte si ultima data cand plec chiar si pana sub Tampa fara pantofi de munte la mine! (ca dupa cum se observa cu ochiul liber niciodata nu stii ce ti se poate intampla). Am ajuns acasa cu o vanataie si o julitura in genunchi, obosita moarta (mai mult psihic, evident) si usor infometata, dar nu mi-a trebuit nimic pana a doua zi, in afara de bine-meritatul dus. Inca frec la sandale sa iasa noroiul din ele - si crengile si broastele moarte si ce-o mai fi prin ele. Daca nu le mai pot purta niciodata sa-mi fie invatatura de minte si sa nu mai calc in viata vietilor mele la Mamaia! Ca de-acolo cred ca a plecat blestemul. 

De ce v-am povestit toate astea? Pentru ca a fost prima data cand mi s-a parut si mie ca am fost inconstienta! Si Maria m-a aprobat. Numai niste oameni dusi cu pluta si-ar duce copilul pe acolo...:)) Acum rad, vorba aia...dar atunci mai ca plangeam. De nervi. Si de durere de genunchi ca am uitat sa va spun ca in timp ce ma chinuiam sa stau in picioare pe panta cu noroi am si alunecat si am cazut exact in singurul bolovan de acolo! duminica 25 un fel de vineri 13. 

Si de final asa va scriu un mesaj pe care l-am primit de la un prieten foarte bun si sper sa nu se supere ca-l pun aici, dar inca ma face sa zambesc :) Si btw mi-e dor de tine, bai! Sa mai veniti si pe acasa ca sa va vedeti cu oamenii astia faini - care suntem noi :)

Asadar "Bai Nico, mai potoleste-te! Am citit cateva texte de pe blog despre finalul sarcinii, am vazut poze cu mama hippie si bebelul atasat, acum vad cum iti alinti baietii,... Tu iti dai seama ce asteptari creezi la populatia masculina de pe planeta? Si ca risti ca toate poentialele mame sa te urasca (ca poate nu-s toate asa de relaxate si de cool ca tine)? Un sfat prietenesc: mai termina cu postarile, ca risti sa ti-o furi Si acum lasand gluma la o parte,... super poze - sper ca esti atat de fericita cat pare in poze (eu unul nu cred ca te-am vazut nicioadata chiar atat de happy)!"

Concluzia: traiti-va viata exact asa cum simtiti, nu va stresati din nimicuri, copiii cresc frumos si armonios atunci cand simt bucurie si iubire in jur, nu discutii interminabile despre cum trebuie sa fie imbracati :)

Caci vorba aia: totu-i bine cand se termina cu bine, nu?...

...Si sincer prefer sa-i povestesc lui Cristian cum il duceam prin noroi la patru luni, cum plecam dimineata cu el de acasa si ajungeam seara, nu cum il scoteam doua ore in parc la pranz si restul zilei si-o petrecea singur in patutul lui cu niste jucarii de plus. 

Si gata, promit ca inchei cu un articol foarte intelept: Bebelusul de tinichea al societatii

Care ma face sa fug la Cristian si sa-l strang asa tare tare in brate ori de cate ori il citesc.

Iubire, scuteceala textila si alte cele

Se pare ca mi-am reintrat in mana cu scrisul pe blog. Ceea ce ma bucura, recunosc. 

Oamenii din exterior au impresia ca atunci cand stai cu copilul acasa ai foooooarte mult timp liber! De parca copilul ar fi un bibelou care mananca la ore fixe, face caca la fel de organizat si in rest...sta. (acum imi vine sa rad cand ma gandesc de fapt la realitate). Well...pai nu-i chiar asa. Sau de fapt depinde de fiecare. 

Eu de la inceput am stat lipita de puiut exact ca maimutele alea din documentarele de pe Discovery. De fapt el de mine. 

(paranteza) Ahhh mi-am amintit de o poza draguta, trebuie neaparat sa o pun aici ! :) 

(gata paranteza)

Uneori mi se intampla sa mananc cu el in brate pentru ca stiu ca atunci cand il las singur plange. Nu plange de nebun, nici ca are el chef de mofturi asa cum am mai auzit pe la "babele" lu' maica'mea (scuzati expresia, dar asa-mi place mie sa le alint). "Vaaai il obisnuiesti prost!" "O sa vezi tu, o sa fie un alintat...", "Nu-l mai dezlipesti tu de tine!" :) Pai nici nu-mi doresc. 

Mereu cand mi-e greu si sunt rupta de oboseala (au mai fost si momente din astea, dar uitam repede noi, mamele ca deh! zambetul ala te face sa uiti ca poate cu o noapte inainte n-a avut chef de somn de pe la 2 pana la 4 EXACT atunci cand tie iti picau ochii in gura de somn). Deci cum ziceam: mereu cand simt asa o oboseala din asta cronica ma gandesc deja ca au trecut aproape patru luni si devin nostalgica ca o domnisoara batrana si ma uit la poze cu el de "cand era mic" si-mi dau seama ca timpul asta trece al naibii de repede si ca n-o sa-l tin o viata intreaga in brate si ca mai mult decat atat o sa-mi fie un dor nebun sa o fac si el o sa fie mare si n-o sa mai vrea sau n-o sa mai fie pur si simplu timpul ala al tinutului asa cu orele pana simt ca-mi pica mainile (hai ca am obosit eu cand am recitit fraza asta! Ideea pe scurt e ca trebuie sa profitam de prezent ca maine poimaine ne pleaca copiii la facultate si noi ramanem plangand ca nu i-am tinut destul in brate atunci cand am avut ocazia si ni s-a dat sansa asta. Si nu ca n-am fi vrut, ci ca ni s-a spus ca "asa nu e bine"). Si cand ma gandesc la asta il strang si mai tare si nu-mi vine sa-l mai las deloc. Asta pe langa faptul ca un bebelus nu are cum sa fie alintat. El nu poate decat sa simta nevoia de afectiune, de caldura mamei lui. Asta pe langa faptul ca un copil cu care iti petreci timp e un copil acceptat, care se va dezvolta armonios. 

Ieri m-am dus de exemplu pana la bucatarie si pana sa ma intorc incepuse sa se mataie (un fel e inceput de plans). Cand am intrat in camera s-a luminat dintr-o data si a inceput sa rada. L-am pupacit pana l-am tocit si mi-am dat seama ca nu ii era nici foame, nici sete...voia doar sa stau acolo, cu el. Are totusi momente cand sta si singurel (il mai las uneori si-l urmaresc din usa) - e perioada amuzanta cand incepe sa-si descopere manutele si le ridica asa cu pumnii stransi si se uita la ele pret de cateva minute bune. Cand face asta radem amandoi - si eu si Andrei - si ii spunem intr-una Super Bebeeeeee. Azi, printre altele, cred ca s-a recunoscut in oglinda. A fost prima data cand s-a uitat la el si a ras. Uneori tare as vrea sa fiu in mintea lui sa vad cum face conexiunile, ce simte cand ne vede! :) 

In cu totul alta ordine de idei - dar legat tot de Cristian (stiuuuuu vorbesc numai despre copil, nu?!:)) aia e) - azi mi-au ajuns scutecele textile la care m-am hotarat sa trec de mai demult, dar inainte am tot citit m-am informat m-am documentat...ca sa vad exact ce si cum. Ideea e foarte simpla: poti sa folosesti scutece de unica folosinta (gen Pampers - pe care le-am folosit si noi pana acum si ma frustram de mama mama) pe care le arunci direct la gunoi si care se pare au in componenta tot felul de kakiuri (incepand cu gelul ala care retine umezeala...) sau poti sa cumperi cateva scutece textile si sa le folosesti pana incepe bebe sa faca la olita (sau pe el...depinde cum are el chef :)) ). Stiu, va ganditi ca ne intoarcem pe vremea lu' mam'mare la scutecele de finet! O sa innebuniti cand o sa vedeti cat sunt de misto scutecele astea! Pun o poza cu astea ale mele sa vedeti ce comoara am acasa :) Eu sunt tare mandra de decizia asta...singura chestie e ca trebuie investit un pic mai mult la inceput, dar pana la urma investitia per total e mai mica. Eu am facut un calcul rapid si sincer merita! 

Ah! Si inca o chestie care m-a convins sa fac marea schimbare: acum cateva zile a fost ziua aia de primavara (cred ca singura de anul asta!) si era foarte cald (stiu, daca ma uit acum pe geam pare un vis) - Cristian in wrap, transpirati amandoi. I-am pus instinctiv mana sub fundulet si era incins de mama focului parca ardea asa. Si-mi imaginam deja plasticul ala incins la funduletul lui simpatic ... :(

Asa ca...bine ati venit in viata noastra, scutecelelor ! :)

PS: scutece gasiti aici: PufuShop, KiddyShop, HipHip

Nu-l iubesc, ci sunt indragostita nebuneste de el !

Azi mi-am dat seama cat sunt de norocoasa. Si de fericita! De fapt imi cam dau seama in fiecare zi de cand l-am nascut pe puiut. Pe puiul de om :)
Scriam la un moment dat - undeva prin ianuarie pe facebook intr-o clipa de bucurie interioara care atinsese cote maxime: "...esti perfect, pui de om. Cand dormi, mi-e dor de tine. Daca as putea te-as tine pe pieptul meu in continuu doar ca sa te vad oftand, zambind, incruntandu-te, visand - si sa profit de fiecare clipa cu tine. Am incercat, purtat si simtit o mie de parfumuri, dar nici unul nu era atat de placut precum mirosul tau - ma face dependenta. Si te-as pupaci pana te-ai satura de mine  Cand te uiti in ochii mei, lumea e mai frumoasa, mai buna. Esti perfect, puiut..."

Abia se nascuse - de cateva zile - si eram fascinata de el. Dormea mult, avea chipul senin si mirosea atat de puternic a bebelus incat uneori imi venea sa il mananc la propriu :)

Am prietene si cunostine care ma intreaba in mod constant daca nu e greu, daca sunt okay, daca mai pot ( :)) ), daca mai am lapte, daca nu ma plictisesc, daca...etc.

Pai nu prea. E greu in sensul in care e obositor. Dar e si al naibii de misto si daca ar fi sa dau timpul inapoi as vrea ca lucrurile sa se intample exact la fel. Poate un singur detaliu l-as schimba (Andrei voia neaparat sa il concepem undeva pe munte haha...dar n-a fost sa fie). Si-ar mai fi unul...inca ma oftic un pic ca lucrurile s-au intamplat asa repede in ultima luna de sarcina, parca pe fast forward si n-am apucat sa mai gandesc limpede. Ideea e ca bebe a stat cu capul in sus si nasterea naturala pe care mi-o doream atat de mult s-a transformat in cezariana, poate si putin mai repede decat ar fi trebuit (doctorii - mi-am dat eu seama - nu iau mereu deciziile in functie de fericirea pacientilor)...Daca ar fi deci sa dau timpul inapoi i-as spune acum sa astepte pana incepe travaliul macar chiar daca bebe e inca cu capul in sus. Dar multumesc cui l-a trimis pe Cristian ca e bine si sanatos, un copil vesel care ne insenineaza absolut toate zilele!

Nasterea a fost deci o vizita la Regina Maria intr-o dupa amiaza. L-am luat pe Andrei de mana si am plecat intr-o plimbare pe jos pana acolo, ba chiar ne-am intalnit cu o vecina si cand m-a intrebat ce fac i-am spus ca "ma duc sa nasc". Cam sec :) Nu stiu de ce, dar eram foarte pregatita si moral si fizic sa nasc natural, pe langa faptul ca as fi vrut sa-l las pe bebe sa aleaga clipa in care sa vina pe lume. Ma si vedeam alergand noaptea pe la spital :D Stiu, n-am fost niciodata genul de om care sa planifice totul la sange, poate tocmai de aceea nu m-ar fi "deranjat" sa nasc natural (oftat). Eh, a trecut si asta. Si cele trei zile in care am "reinvatat sa merg". Cam asta e sentimentul dupa ce incep sa treaca durerile de abdomen din zona operatiei. Vreau sa fiu sincera: in prima zi dupa operatie eram cam ca o leguma, abia ma putem intoarce, a doua zi avansasem si daca stateam in fund pe pat si faceam doi pasi ma simteam un semi-zeu. Din a treia zi mersul la toaleta mi se parea o aventura de nedescris, iar faptul ca nu ma mai stergeau asistentele la fund era un mare "wow" (dap - paranteza - asta e unul dintre avantajele atunci cand nasti intr-un sistem privat...chiar te sterg doamnele alea simpatice si la fund!). Cu toate astea dimineata la prima ora abia asteptam sa il vad pe Cristian. Intr-o zi (parca prin a doua) am dat sa ma duc pana la baie singura si eram sleita de puteri. In camera era si o asistenta si pana sa ies de la baie bebe a scos trei sunete care-mi pareau mie a plans. Nu stiu de unde am prins asa putere sa ma duc direct la el, la care tanti de langa mine "Ehhh mama tot mama!" Eram usor instabila emotional asa ca mi-au dat usor lacrimile si atunci mi-am dat seama ca viata mea se schimba.

Cam asta a fost cu nasterea. Urmatoarea mea grija era sa am lapte - pentru ca citind atatea chestii si auzind de fapt atatea "informatii" in jur...well...intelegeti. Asteptam cu nerabdare - ca pe vremea lu' Ceasca - sa vina laptele. In primele zile e colostru adica tot laptic, dar muuuult mai bun si mai putin cantitativ. A baut Cristian al meu si din ala. Dar eu voiam sa curga siroaie si el sa stea zen ca in reclamele din revista la sanul meu laptos. (ah si eu sa fiu coafata, machiata, odihnita...etc etc - se subintelege). Trece o zi, trec doua, trec trei. A patra zi - chiar in ziua externarii - cine se trezeste cu un implant de silicon nedorit ? :)))) Mamaaaaaa mamaaaaa ! M-am dus repede la oglinda din baie - asa greu cum mergeam - mi-am ridicat camasa aia de lauza - si m-am privit asa pret de cateva secunde cu ochii beliti si m-am ofticat ca nu era si Andrei acolo sa vada minunea! Aveam niste tate imense, tari (si dureroase, evident! - dar cine naiba mai simtea durerea?:)) ). Dupa vreo ora a trecut doctorul sa ma vada, a analizat situatia si mi-a spus clar si raspicat "O sa ai lapte, nu-ti face griji!" Si de atunci nici ca mi-am mai facut vreun gand negru. In prima luna n-a fost chiar visul unei nopti de vara, ca deh! Pana ne-am obisnuit si noi unul cu celalalt...dar acum - daca m-as aranaja putin - am putea poza pentru o revista dedicata alaptatului :)

Am prietene/cunostinte care se tem de treaba asta cu alaptatul. N-am inteles niciodata de ce. E o treaba atat de misto si de atat de naturala, incat ar trebui doar sa se intample fara atatea fandoseli. Eu as face un sistem mult mai inteligent pentru mamici (si-asa ar creste si copiii nostri mai sanatosi fara alergii, cu imunitate beton si cu o relatie mama-copil la fel de puternica): ai nascut. bun. alaptezi. perfect. ai ceva dileme? intrebari? avem un sistem bine pus la punct cu consilieri in alaptare (nu nebune din alea care te strang de sani pana te traumatizeaza...! ci oameni ca lumea, cu experienta). te-au ajutat sa treci peste hopuri, pusee de crestere si ai toate informatiile necesare (si relevante)? Super! alapteaza pana scuipa ala mic laptele! (n-o sa vedeti asa ceva! - Cristian deja simte cand ma apropii de el si are un zambet cat casa - stie ca vine titi sa-i faca viata mai frumoasa:) ). Ah...esti printre alea 2% care chiar nu pot alapta? Pai doar atunci ai acces la laptele praf! (cu dovada de la medic!). Si-uite asa nu ni s-ar mai parea normal sa alergam la farmacii la prima durere de sfarc dupa cele mai "la moda" formule de lapte (e si normal sa doara btw la inceput! saliva lor e mai acida, deci oricat te-ai fi pregatit inainte:)...degeaba).

Laptele e mai mult decat hrana. Poate ati mai auzit asta si nu e deloc un cliseu. E iubire pura. E nebunie curata. Eu cand il alaptez pe Cristian si se uita in ochii mei imi vine sa raman acolo inlemnita o suta de ani. Ca sa nu mai vorbim ca seara dupa baita stie sigur ca trebuie sa pape si pana nu ma asez langa el ca sa ma vada acolo, sa ma miroasa, sa se simta in siguranta nu se linisteste. Si dupa adoarme linistit. E magic!

Tocmai imi dau seama ca eu nu-l iubesc pe puiutul meu, ci sunt indragostita de el ! Ceea ce va urez si voua!

PS: as scrie pana maine, dar ma dor ochii de la calculator. De cand stau acasa cu el m-am dezobisnuit sa stau cu ochii in monitor...ceea ce nu e tocmai rau :)

M-am mutat, am blog de om mare.

Pentru ca asa suntem noi femeile. Avem nevoie de schimbari. Nu dese, dar majore. Iata-ma pe blogul meu de om mare :)
Nu m-am schimbat foarte mult (pe naiba!)
...ce am in plus si e foarte misto? Pe Cristian. Si de-aici incepe Viata... :)