Scriam la un moment dat - undeva prin ianuarie pe facebook intr-o clipa de bucurie interioara care atinsese cote maxime: "...esti perfect, pui de om. Cand dormi, mi-e dor de tine. Daca as putea te-as tine pe pieptul meu in continuu doar ca sa te vad oftand, zambind, incruntandu-te, visand - si sa profit de fiecare clipa cu tine. Am incercat, purtat si simtit o mie de parfumuri, dar nici unul nu era atat de placut precum mirosul tau - ma face dependenta. Si te-as pupaci pana te-ai satura de mine Cand te uiti in ochii mei, lumea e mai frumoasa, mai buna. Esti perfect, puiut..."
Abia se nascuse - de cateva zile - si eram fascinata de el. Dormea mult, avea chipul senin si mirosea atat de puternic a bebelus incat uneori imi venea sa il mananc la propriu :)
Am prietene si cunostine care ma intreaba in mod constant daca nu e greu, daca sunt okay, daca mai pot ( :)) ), daca mai am lapte, daca nu ma plictisesc, daca...etc.
Pai nu prea. E greu in sensul in care e obositor. Dar e si al naibii de misto si daca ar fi sa dau timpul inapoi as vrea ca lucrurile sa se intample exact la fel. Poate un singur detaliu l-as schimba (Andrei voia neaparat sa il concepem undeva pe munte haha...dar n-a fost sa fie). Si-ar mai fi unul...inca ma oftic un pic ca lucrurile s-au intamplat asa repede in ultima luna de sarcina, parca pe fast forward si n-am apucat sa mai gandesc limpede. Ideea e ca bebe a stat cu capul in sus si nasterea naturala pe care mi-o doream atat de mult s-a transformat in cezariana, poate si putin mai repede decat ar fi trebuit (doctorii - mi-am dat eu seama - nu iau mereu deciziile in functie de fericirea pacientilor)...Daca ar fi deci sa dau timpul inapoi i-as spune acum sa astepte pana incepe travaliul macar chiar daca bebe e inca cu capul in sus. Dar multumesc cui l-a trimis pe Cristian ca e bine si sanatos, un copil vesel care ne insenineaza absolut toate zilele!
Nasterea a fost deci o vizita la Regina Maria intr-o dupa amiaza. L-am luat pe Andrei de mana si am plecat intr-o plimbare pe jos pana acolo, ba chiar ne-am intalnit cu o vecina si cand m-a intrebat ce fac i-am spus ca "ma duc sa nasc". Cam sec :) Nu stiu de ce, dar eram foarte pregatita si moral si fizic sa nasc natural, pe langa faptul ca as fi vrut sa-l las pe bebe sa aleaga clipa in care sa vina pe lume. Ma si vedeam alergand noaptea pe la spital :D Stiu, n-am fost niciodata genul de om care sa planifice totul la sange, poate tocmai de aceea nu m-ar fi "deranjat" sa nasc natural (oftat). Eh, a trecut si asta. Si cele trei zile in care am "reinvatat sa merg". Cam asta e sentimentul dupa ce incep sa treaca durerile de abdomen din zona operatiei. Vreau sa fiu sincera: in prima zi dupa operatie eram cam ca o leguma, abia ma putem intoarce, a doua zi avansasem si daca stateam in fund pe pat si faceam doi pasi ma simteam un semi-zeu. Din a treia zi mersul la toaleta mi se parea o aventura de nedescris, iar faptul ca nu ma mai stergeau asistentele la fund era un mare "wow" (dap - paranteza - asta e unul dintre avantajele atunci cand nasti intr-un sistem privat...chiar te sterg doamnele alea simpatice si la fund!). Cu toate astea dimineata la prima ora abia asteptam sa il vad pe Cristian. Intr-o zi (parca prin a doua) am dat sa ma duc pana la baie singura si eram sleita de puteri. In camera era si o asistenta si pana sa ies de la baie bebe a scos trei sunete care-mi pareau mie a plans. Nu stiu de unde am prins asa putere sa ma duc direct la el, la care tanti de langa mine "Ehhh mama tot mama!" Eram usor instabila emotional asa ca mi-au dat usor lacrimile si atunci mi-am dat seama ca viata mea se schimba.
Cam asta a fost cu nasterea. Urmatoarea mea grija era sa am lapte - pentru ca citind atatea chestii si auzind de fapt atatea "informatii" in jur...well...intelegeti. Asteptam cu nerabdare - ca pe vremea lu' Ceasca - sa vina laptele. In primele zile e colostru adica tot laptic, dar muuuult mai bun si mai putin cantitativ. A baut Cristian al meu si din ala. Dar eu voiam sa curga siroaie si el sa stea zen ca in reclamele din revista la sanul meu laptos. (ah si eu sa fiu coafata, machiata, odihnita...etc etc - se subintelege). Trece o zi, trec doua, trec trei. A patra zi - chiar in ziua externarii - cine se trezeste cu un implant de silicon nedorit ? :)))) Mamaaaaaa mamaaaaa ! M-am dus repede la oglinda din baie - asa greu cum mergeam - mi-am ridicat camasa aia de lauza - si m-am privit asa pret de cateva secunde cu ochii beliti si m-am ofticat ca nu era si Andrei acolo sa vada minunea! Aveam niste tate imense, tari (si dureroase, evident! - dar cine naiba mai simtea durerea?:)) ). Dupa vreo ora a trecut doctorul sa ma vada, a analizat situatia si mi-a spus clar si raspicat "O sa ai lapte, nu-ti face griji!" Si de atunci nici ca mi-am mai facut vreun gand negru. In prima luna n-a fost chiar visul unei nopti de vara, ca deh! Pana ne-am obisnuit si noi unul cu celalalt...dar acum - daca m-as aranaja putin - am putea poza pentru o revista dedicata alaptatului :)
Am prietene/cunostinte care se tem de treaba asta cu alaptatul. N-am inteles niciodata de ce. E o treaba atat de misto si de atat de naturala, incat ar trebui doar sa se intample fara atatea fandoseli. Eu as face un sistem mult mai inteligent pentru mamici (si-asa ar creste si copiii nostri mai sanatosi fara alergii, cu imunitate beton si cu o relatie mama-copil la fel de puternica): ai nascut. bun. alaptezi. perfect. ai ceva dileme? intrebari? avem un sistem bine pus la punct cu consilieri in alaptare (nu nebune din alea care te strang de sani pana te traumatizeaza...! ci oameni ca lumea, cu experienta). te-au ajutat sa treci peste hopuri, pusee de crestere si ai toate informatiile necesare (si relevante)? Super! alapteaza pana scuipa ala mic laptele! (n-o sa vedeti asa ceva! - Cristian deja simte cand ma apropii de el si are un zambet cat casa - stie ca vine titi sa-i faca viata mai frumoasa:) ). Ah...esti printre alea 2% care chiar nu pot alapta? Pai doar atunci ai acces la laptele praf! (cu dovada de la medic!). Si-uite asa nu ni s-ar mai parea normal sa alergam la farmacii la prima durere de sfarc dupa cele mai "la moda" formule de lapte (e si normal sa doara btw la inceput! saliva lor e mai acida, deci oricat te-ai fi pregatit inainte:)...degeaba).
Laptele e mai mult decat hrana. Poate ati mai auzit asta si nu e deloc un cliseu. E iubire pura. E nebunie curata. Eu cand il alaptez pe Cristian si se uita in ochii mei imi vine sa raman acolo inlemnita o suta de ani. Ca sa nu mai vorbim ca seara dupa baita stie sigur ca trebuie sa pape si pana nu ma asez langa el ca sa ma vada acolo, sa ma miroasa, sa se simta in siguranta nu se linisteste. Si dupa adoarme linistit. E magic!
Tocmai imi dau seama ca eu nu-l iubesc pe puiutul meu, ci sunt indragostita de el ! Ceea ce va urez si voua!
PS: as scrie pana maine, dar ma dor ochii de la calculator. De cand stau acasa cu el m-am dezobisnuit sa stau cu ochii in monitor...ceea ce nu e tocmai rau :)
Ma regasesc foarte mult in acest articol, am o bebelusa, tot de 4 luni, pentru care simt aceeasi fascinatie descrisa aici. In fiecare zi face ceva nou si ma gandesc (ca orice mama incepatoare) ca am un super-bebe :), insa ma amuz cand descopar aceleasi istorioare si aceleasi ispravi spuse si de alte mamici, cu bebei de aceeasi varsta. Asteptam cu interes si alte articole!
RăspundețiȘtergere