Peripetii de mai.

Ne apropiem cu pasi repezi de cinci luni frumoase :) Zambesc asa in sinea mea pentru ca numai o mama stie cat e frumos sa-ti vezi puiul crescand sanatos si plin de viata. 

A propos de asta lui Cristian i se spune "Spartanul" :)) Cand alti copii sunt infofoliti in ianuarie, el umbla in body in wrap lipit de mine. Si n-are nici pe naiba. Cand alti copii poarta inca haine de semi-iarna in mai, Cristian e descult la mine in brate sau cu picioarele in iarba. Si culmea, n-a racit niciodata! E evident ca nu judec pe nimeni! Vreau doar sa vorbesc despre alegerile mele de pana acum...pentru mine, pentru el. Si care sunt "beneficiile" care vin odata cu ele :) 

Am ales in primul rand sa nu ascult toate vocile din jur. Pentru ca riscul ca o mama sa o ia razna e foarte mare...trust me! Sunt atatia bine-voitori in jur (si asta la modul cel mai serios, adica ei chiar cred ca iti fac un bine atunci cand se dau cu parerea insistent), incat pot sa fac o lista cu primele 10 persoane care ar sari cu un sfat fara sa intreb! Oameni care n-au purtat in viata vietii lor un bebelus, dar stiu ele sigur ca "carpa aia ii strica spatele", "nu sta copilul bine acolo", "nu vezi ca e chinuit" (asta atunci cand Cristian rade, doarme sau pur si simplu ii fug ochii ca unei sirene de curiozitate). Oameni care se sperie ca e cu capul descoperit (da btw cu capul gol sunteti voi haha :) ) daca bate putin vantul..."Vai dar eu il acopeream pe X pana in mai-iunie..." (si eu i-as pune caciula crosetata lui Cristian in iulie, dar parca tin prea mult la el). Ma rog sunt multe ca*$turi pe care oamenii le debiteaza si uneori am rabdare sa le explic ce si cum cred eu ca e bine si ca fac ceea ce simt, alteori zambesc politicos si plec mai departe. Depinde de starea de spirit. 

Am MARE noroc cu Andrei care are incredere in mine 100%, chiar aseara radeam ca sunt eroul lui :) Imi facuse si o scurta descriere in care purtam ceva costum patat de lapte...aveam si o capa si un N mare scris in fata :)) 

Ahhhh vreau sa profit de acest post si sa ii transmit un mesaj vecinei de la 5 "Inca mai am lapte!!!" :))

Nu stiu ce am azi, ori sunt obosita ori sunt aiurita ca de cinci ori mi-au tot venit idei si de atatea ori le-am si uitat :/ 

De fapt eu voiam sa va povestesc o patanie de duminica (dupa ce am fost la vot, evident). Ca altfel nu-i pot spune. Pe la vreo 11 asa m-am hotarat sa ies la plimbare cu Cristian. Hop in wrap, i-am pus palariuta pe capul gol ( :)) ) si llalallala plimbare. Ma suna Silviu aka The Godfather (the baby's G) ca vrea coarda lui Andrei de catarat si grigri-ul si nu mai stiu ce (Andrei care era deja prin Piatra Craiului la acea ora tarzie) si ca daca sunt pe acasa...ca trece sa le ia. Eram deja afara, dar nu foarte departe, asa ca m-am intors din drum. Din vorba in vorba m-am hotarat ca vreau si eu sa ma duc la catarat, nu ca sa ma catar, evident (nu de alta, dar cred ca s-ar rupe coarda:)) ), ci ca sa stau eu chill acolo in natura. (cu Maria aka the Godmother). Luam noi papa bun, hamace, paturici...pregatiti de relaxare. Locatia asta era undeva "pe langa 7 scari", asa ca eu n-am mai stat sa-mi iau "proaspetii primiti de ziua mea si superbii si foarte fainii pantofi de mers in drumetii de vara de la Scarpa si perfecti pentru asa o ocazie" si m-am dus direct cu niste sandalute pe care le achizitionasem de la (surprizaaaa) Mamaia! vara trecuta. Sandalute - care ele - de oras. Evident. No, si-am pornit. Baietii au luat-o inainte ca sa instaleze coarda & stuff, noi asa mai in plimbare. Soare...fain...fetele ca fetele la povesti pana la un moment dat cand ajungem in padure si cum plouase cu o zi inainte - cum sa va spun...? - "se cam noroise" pe acolo. Pe Cristian il scosesem deja din wrap ca sa-l mai duca si Maria in brate, asa ca el era safe - Maria orientandu-se ca un om cu scaun la cap spre o pereche de incaltari corespunzatoare. N-am avut de ales (adica aveam - puteam sa ma intorc. Doar ca eu sunt taur din ala incapatanat si daca am pornit la un drum apai naiba ma mai intoarce! Pot sa inot eu in mocirla ca nu ma las) Si cam asa a si fost. Am intrat cu bietele sandale (bine ca nu erau cu toc!!!) pana la glezne in noroi, eram exact ca miticii aia de vin la munte in slapi cand ninge, ma simteam ca exact unu' din ala care cand urca pe Tampa si zice c-a fost pe munte. Groaznic! Ca sa nu mai spun ca s-a oprit si un baiat dragut sa il admire pe Cristian si eu nu stiam cum sa ma scot...ca tot la sandale se uita hahhaa (lui Andrei i-am povestit deja cum ne curteaza pe noi baietii in lipsa lui)

Ah si prin padure am vazut si un sorichete din ala maroniu si Maria are o fobie la propriu si noroc ca il avea pe Cristian in brate ca altfel cred ca o lua la sanatoasa pe acolo de nu ma mai scotea nimeni cu moralu' din noroi. Deci, reiau scena ca sa va dati seama cat sunt de inconstienta: Maria cu Cristian in brate prin noroi in panta in fata mea, eu inotand cu sandalele prin noroi si cu picioarele prin sandale...puteam oricand sa cadem amandoua...:))) Si-apai cred ca al meu copil clar ramanea cu amintiri si cu noroi pe nas de la 4 luni jumate! Asta pe langa amintirile cu toti fanii de pe drum care l-au supranumit "cel mai tanar si simpatic montagnard". 

No, ajungem sus: surpriza! O ditamai stanca (logic pana la urma doar venisem "la catarat"), in jur doar umbra si culmea! Se adunasera si cativa nori si mirosea a ploaie. Asta belea! Si ca sa puna capac nici nu mancasem nimic si era vreo 14h00. Noroc ca merindele erau acolo sus si am muscat pentru prima data dintr-o telemea intreaga, de frica sa nu ne prinda ploaia. Intr-o mana telemeaua, in cealalata rosia, nici paine nu-mi trebuia! Maria intre timp isi ungea rapid felii cu zacusca...si-uite asa in 5 minute am mancat si-am si plecat inapoi spre oras lasand padurii umbrite planul cu hamacul si paturica. Si pe baietii acolo sa-si desfaca coarda si ce mai aveau ei de desfacut. Coborarea "la sanda" a fost si mai apriga: eram ca la patinoar, doar ca mai naspa! A fost prima data cand imi venea sa plang pe munte si ultima data cand plec chiar si pana sub Tampa fara pantofi de munte la mine! (ca dupa cum se observa cu ochiul liber niciodata nu stii ce ti se poate intampla). Am ajuns acasa cu o vanataie si o julitura in genunchi, obosita moarta (mai mult psihic, evident) si usor infometata, dar nu mi-a trebuit nimic pana a doua zi, in afara de bine-meritatul dus. Inca frec la sandale sa iasa noroiul din ele - si crengile si broastele moarte si ce-o mai fi prin ele. Daca nu le mai pot purta niciodata sa-mi fie invatatura de minte si sa nu mai calc in viata vietilor mele la Mamaia! Ca de-acolo cred ca a plecat blestemul. 

De ce v-am povestit toate astea? Pentru ca a fost prima data cand mi s-a parut si mie ca am fost inconstienta! Si Maria m-a aprobat. Numai niste oameni dusi cu pluta si-ar duce copilul pe acolo...:)) Acum rad, vorba aia...dar atunci mai ca plangeam. De nervi. Si de durere de genunchi ca am uitat sa va spun ca in timp ce ma chinuiam sa stau in picioare pe panta cu noroi am si alunecat si am cazut exact in singurul bolovan de acolo! duminica 25 un fel de vineri 13. 

Si de final asa va scriu un mesaj pe care l-am primit de la un prieten foarte bun si sper sa nu se supere ca-l pun aici, dar inca ma face sa zambesc :) Si btw mi-e dor de tine, bai! Sa mai veniti si pe acasa ca sa va vedeti cu oamenii astia faini - care suntem noi :)

Asadar "Bai Nico, mai potoleste-te! Am citit cateva texte de pe blog despre finalul sarcinii, am vazut poze cu mama hippie si bebelul atasat, acum vad cum iti alinti baietii,... Tu iti dai seama ce asteptari creezi la populatia masculina de pe planeta? Si ca risti ca toate poentialele mame sa te urasca (ca poate nu-s toate asa de relaxate si de cool ca tine)? Un sfat prietenesc: mai termina cu postarile, ca risti sa ti-o furi Si acum lasand gluma la o parte,... super poze - sper ca esti atat de fericita cat pare in poze (eu unul nu cred ca te-am vazut nicioadata chiar atat de happy)!"

Concluzia: traiti-va viata exact asa cum simtiti, nu va stresati din nimicuri, copiii cresc frumos si armonios atunci cand simt bucurie si iubire in jur, nu discutii interminabile despre cum trebuie sa fie imbracati :)

Caci vorba aia: totu-i bine cand se termina cu bine, nu?...

...Si sincer prefer sa-i povestesc lui Cristian cum il duceam prin noroi la patru luni, cum plecam dimineata cu el de acasa si ajungeam seara, nu cum il scoteam doua ore in parc la pranz si restul zilei si-o petrecea singur in patutul lui cu niste jucarii de plus. 

Si gata, promit ca inchei cu un articol foarte intelept: Bebelusul de tinichea al societatii

Care ma face sa fug la Cristian si sa-l strang asa tare tare in brate ori de cate ori il citesc.