Aventurile de luni - Mimita is gone

Bai, ce zi am avut ieri! Am avut asa o zi ca nici n-am mai avut forta sa scriu despre ea tot ieri...

Dimineata a venit seful de scara la mine sa ma intrebe daca cumva mi-am mutat bicicleta in beci - pentru ca nu mai e acolo unde obsnuia sa fie (peste vara mi-o tinusem in boxa de la parter de la care aveam doar noi doi cheile ca sa nu ma chinui sa o tot car, cu toate ca n-am apucat sa ies decat o data cu ea). Well...din cate imi amintesc n-am dus-o in beci, dar haideti sa verificam ca sa nu ma fac de cacao. Nu era in beci. Bicicleta disparuse deci. Singurul meu noroc e ca nu costase vreo 1000 de euros. Altfel, sentimental vorbind era Mimita...

Zice seful de scara ca ar fi sunat el la Politie, dar ca nefiind a lui a zis ca poate sun eu. Fara sa stau prea mult pe ganduri, sun. Mi se spune ca o sa vina o echipa in cel mai scurt timp. Dupa vreo juma' de ora apar doi somni imbracati in politisti. Le explic ce s-a intamplat, ei reci asa ok ok, haideti ca vin colegii nostri imediat (?). Okay. Apar doi domni, unul in pantofi, celalalt in tenisi. Ma intreaba si ei ce s-a intamplat, reiau povestea, mergem sa vedem ce si cum, lacatul de la usa exterioara se pare ca a fost spart. Ghinionul meu. Problema e ca bicicleta era in alta camera, undeva dupa centrala termica a scarii. Deci ca sa o iei de acolo trebuia sa sari un gard, sa spargi un lacat, sa treci peste centrala si abia dupa aparea minunatia de Mimita (mai ceva ca in basme). Eu bag mana in foc ca cine a luat-o stia ca e acolo, dar asta e partea a doua. 

Pe ceas am stat o ora jumate in "dependintele incaperii" ca sa descriem detaliat cum arata totul! Ca usa din spate din metal, ca belciugele erau agresate, ca mai sunt trei usi si cum le deosebim, care e prima incapere, care e a doua...dupa vreo juma' de ora ma trezesc eu desteapta sa intreb daca n-ar fi mai simplu sa facem niste poze. Domnul in pantofi dicta, iar celalalt scria in timp ce-i tremura mana pe pix de frig (cred ca erau vreo 10-15 grade) in semi-beciul ala numit boxa. Era ca-n filmele cu prosti. Mi se explica ca asta e procedura, ca oricum urmeaza sa vina echipa de la criminalistica sa ancheteze (wow) - si ca vor face ei fotografii. Bun. 

La un moment dat baiatul in tenisi il intreaba pe "dictator" (asta vine de la dictat:)) ) daca sa-l treaca si pe el acolo pe hartie cum ca a fost de fata. Zice un "da" din ala cu zambetul pe buze, dupa care..."in caz ca ma intreaba astia pe unde am fost". Incep sa rad, zambeste si el. Pai cum dracu', doar asa merge treaba la noi! Acum inteleg de ce mereu la mine in spatele blocului e o masina de politie goala si doi colegi care ies de la pariuri. Pentru ca mai mult ca sigur nu-i intreaba nimeni nimic si oricum chiar daca ii intreaba - probabil o fac de complezenta. Misto. 

Dupa vreo ora in care incepuse si mie sa-mi fie cam frig si ma intrebam daca Cristian s-a trezit cumva (era sus cu bunica'sa) - ii intreb asa nonsalant pe baieti daca exista vreo sansa reala sa-mi gaseasca bicicleta sau ne pierdem toti timpul aiurea. Raspunsul a fost pe cat de hilar, pe atat de realist "Uitati-va si dumneavoastra pe tocmai, pe la targuri...poate o gasiti pe acolo" :)))) 

Trece o vecina si nu intelege de ce stau pe scara blocului, imbracata aproape in pijama, pe mapa unui politist si dau declaratii. Se uita un pic speriata la mine si ii explic ca mi s-a furat bicicleta din boxa blocului. "Vaaai, dar nu mai suntem deloc in siguranta!". Mda. 

Imi vine in minte subit o chestie pe care am citit-o mai demult, cum ca undeva prin tarile arabe daca furi ti se taie o mana. Genial! Eu as aplica-o clar si la noi, fara nici un fel de drept de replica. Ai furat o data, a doua oara nu-ti mai vine. 

Furatul nu e cool. Nu conteaza daca furi o guma de mestecat din magazin, o bicicleta sau o masina. Sau din casa cuiva. 

Intre timp ajung "criminalistii" cu vesta rosie. Intra in boxa (nu stiu exact ce fac, pentru ca eu scriam declaratia), ies dupa vreo 5-10 minute, ii intreb daca au gasit ceva amprente si incep sa rada. Ma uit la ei si imi raspund zambind "Am facut cateva poze pentru dosar. V-ati uitat la multe filme politiste, nu?". Incep si eu sa rad si le spun ca poate-s eu mai naiva. Parca-mi imaginam altfel anchetele astea politiste. 

Ma uit la ceas. Se facuse vreo 11h15. Ma suna mama, s-a trezit Cristian si la 12h trebuie sa fim la piscina. Ii intreb deci:

- "Mai dureaza mult?"

- "Nu, domnisoara, terminam imediat. Aveti masina ca sa ajungeti la piscina?"

- "Da."

- "Perfect!"

Gand despre fumat. Si despre de ce nu

Deja ma gandesc ca daca scriu despre asta multi o sa se uite crucis, dar simt nevoia sa-mi exprim gandurile, asa ca-i dau bataie pana nu se trezeste Cristian si-si da seama ca am fugit de langa el dupa ce a adormit :) 

Treba asta cu fumatu'-i boala grea - va zic eu sigur! Vad zi de zi la oameni in jurul meu, vad la mama care nu-si incepe ziua fara sa devoreze cateva tigari afara, pe balcon (ca deh, ar fi nasol sa stam toti in fum de tigara cand are ea chef sa fumeze, nu?). Nu judec pe nimeni si putin imi pasa de ce face omu' la el acasa. Ca pana la urma acolo-i buba. Problema mea cu fumatul e strict legata de activitatea asta atat de ravnita in locurile publice. Si va zic sigur ca pentru un nefumator - chiar daca n-o spune ca sa nu deranjeze - e al naibii de nasol sa suporti fumul de tigara. 

Stiu ca-s interese mari, am aflat ca banii care vin de la companiile care produc tigari si intra direct in buzunarul statului nu-s de lepadat, dar totusi de ce la noi nu se poate? In orice tara civilizata respectul i se cuvine celui care nu fumeaza, pentru ca asa e normal. E ca si cand m-as ca**ca langa masa unui om care mananca - e exact aceeasi lipsa de bun simt. 

La noi am fost in restaurante unde era un fel de compartimentare, daaaaar sa ne intelegem - fumul circula cam pe unde voia el - pentru ca avea vointa proprie. Asa ca tot un fumator pasiv eram la sfarsitul serii. Ma enerveaza treaba asta, ma frustreaza si de cele mai multe ori am renuntat sa mai ies in anumite locuri doar pentru ca se fumeaza. Nu-mi place sa miros ca o scrumiera ambulanta, nu-mi place sa ajung acasa si sa ma simta Cristian mirosind a tutun - mi se pare hidos. 

Si mai nasol e cand fumeaza lumea pe strada si oricat de mult ti-ai dori sa ii ocolesti - tot la tine trage fumul ala nenorocit exact cand esti cu copilul in boba. Nu va spun ca am mai vazut si mamici fumand langa carucior si sufland fumul "in alta parte". Really??? Mi se intorcea stomacul pe dos instantaneu. Yack! 

Cand l-am cunoscut pe Andrei fuma si el. De vreo zece ani. Mi-a spus ca la inceput nu i-a placut, a fost oribil. Dar anturajul "l-a convins" ca e cool. Si ca "ce naiba sa faci cand toata lumea fumeaza?". L-am lasat vreo cateva saptamani si i-am explicat ca nu raman cu el daca viitorul lui miroase a tutun. Asa ca in trei luni a reusit sa se lase. Taica'miu s-a lasat dupa 30 de ani. Deci nimic nu e imposibil daca asta e ceea ce-ti doresti. 

Chiar, tati, azi ar fi fost ziua ta daca inca mai erai aici. Ne-ai fi spus ca nu vrei cadouri si am fi ras un pic impreuna in timp ce ne spuneai cateva bancuri din sutele pe care le stiai...Ma oftic ca nu esti aici. Serios. Te-ai fi topit de dragul lui Cristian. E un baietel asa misto! Rade mult si e calm. Sper sa nu se apuce niciodata de fumat :) 

Chiar ma gandeam intr-o zi - ca in jurul meu am ramas (nu stiu daca intamplator sau nu, pentru ca n-am stat sa fac nici o selectie asa la drum de seara) doar cu oameni care nu fumeaza. Si e genial! :) Once again...nu judec si inca am prieteni care fumeaza, chiar daca ne vedem rar :) Dar zic asa...ce misto ar fi daca n-ar mai fuma nici ei :)) 

O zi faina...si...scoateti-va fumurile alea din cap ! ;) 

PS: textul a fost scris aseara. 

Ahh si pentru astia care intelegeti franceza...take a look :) e o reclama mai veche care a fost interzisa in Franta. Dar imi merge direct la suflet ! 

Povesti de amor cu IKEA.

Povestea de azi n-are legatura cu Cristian :)
Si de fapt nici nu e poveste, e realitate.

Acum vreo doua saptamani am dat o comanda la IKEA de mai multe produse. Intr-o joi seara. Vineri, cand eram in drum spre piscina cu Cristian ma suna cineva de la ei ca sa le confirm telefonic ca nu m-am imbatat cu o seara inainte si e pe bune comanda. (i)E!

Luni pe la pranz ajung produsele, Andrei la munci, Cristian dormind in masina. Il rog pe baiatul de la FAN Curier sa duca el toate alea sus pentru ca nu pot urca si sa le lase acolo - oricum erau o gramada si n-aveam cum sa le desfac, sa verific...si sa le montez :)) 

Seara incepem sa deschidem pachetele ca de Craciun si ne dam seama ca lipseste o masuta. Il sun pe baiatul de la fan intai si-mi spune ca in masina lui nu a ramas nici un pachet. Okay-dokay.

Sun la IKEA. Era marti dimineata. Imi raspunde o domnisoara timida care dadea semne de alzheimer precoce (mi-am dat seama de asta dupa ce a uitat sa ma sune de vreo trei ori la rand...). Ii spun problema mea - cu nr de comanda, date, ore tot. Imi spune ca "chestiunea" trebuie investigata si ca ma suna ea in jumatate de ora. Trec mai multe ore si nimic. Sun din nou. Imi raspunde un baiat. Ii explic din nou problema (pe scurt), ii spun ca am mai sunat, ma intreba de nr de dosar (norocul meu ca am lucrat in domeniu, altfel ai impresia ca cineva face misto de tine :)) ), ii spun ca n-am primit nimic, el okay, eu okay. Imi spune ca ma suna in 10 minute ca trebuie sa vada exact cine s-a ocupat de cazul meu (devinsem un caz intre timp). Ma suna (sunt complet luata prin surprindere...recunosc ca ma asteptam sa sun tot eu dupa cateva ore). Imi spune ca s-a ocupat colega lui, cazul e inca deschis si ca ma suna ea in cursul zilei. Nada. Mai trece o zi, mai trec doua. Zic sa sun iar - poate poate s-a elucidat misterul comenzii mele. Imi raspunde altcineva, cazul a fost trimit la echipa care se ocupa de foto/video naiba stie (sau de sesizari...), mi se explica ca produselor li se fac niste fotografii cand pleaca de la ei, trebuie analizat cazul...okay. No, cat poate dura o analiza de caz din asta in care a fost asasinata (probabil) masuta?! Zic bine, cand puteti sa ma sunati? (Pauza). Pai sa vedem cand primim raspuns de la echipa noastra de...(sesizari parca), ori va suna ei (??). Okay, sa ma sune totusi cineva. 

Am plecat la mare, ne-am bronzat, am mancat, ne-am simtit bine, am si racit un pic (baietii mei din dotare, eu am scapat), ne-am aruncat in ditamai valurile, am scapat cu bine, am vazut gaste care plecau spre tarile calde (btw unde-s tarile astea calde..ne-am pus problema cu totii :)), sau in fiecare an isi aleg alte tari? ce misto...), am vazut si niste nudisti care cred ca plecau spre tarile reci dupa numerele de la masini...well well si de la prietenii mei de la IKEA nici un semn. Aproape ma intristasem, mi se parea ca avem deja o relatie. Ma simteam abandonata acolo in Vama...

Intr-o dupa-amiaza imi iau inima in dinti si ii sun ca intr-o relatie din aia la 16 ani cand astepti un telefon si cand nu vine te gandesti sa suni tu ca deh - emancipare. Dau peste alt baiat. Ii explic si lui problema mea (cu muzica de la Stuf pe fundal) - si se scoate frumos. Imi spune ca A (prima fata cu care am vorbit) s-a ocupat de cazul meu si ca ea nu e acolo si ca ma suna sambata. Zic okay, oricum joi, vineri, sambata - la mine n-are relevanta. Ma suna sambata. Cazul e inca deschis (omg,...masuta poate s-a sinucis in drum spre Brasov), se ocupa acum alta echipa de el (I feel important! :)) ), dar ma suna ea saptamana care urmeaza. Eu n-o credeam oricum, dar am zis okay, oricum sunt la mare, vantul ma bate asa fain, de ce sa ne enervam tocmai in week-end? 

Ajungem acasa. Trec luni, marti si miercuri nepasatoare. Iar ma intristasem. Imi petreceam orele privind telefonul si nimic. Ieri dupa-amiaza imi iau iar inima in dinti, de data asta cu putini nervisori in fundulet (exact ca un bebelus nemancat/nedormit).

Imi raspunde alta fata. Ii explic problema, vrea sa ma flituiasca, cazul e inca deschis...stati sa vedeti ca tocmai cautam masuta prin depozitele FAN curier (Rili ???). Eram pregatita sa ma urc in masina sa o caut eu - ca vad ca nimeni nu stie cum se face. O intreb daca are vreun contact de la ei ca sa ii sun eu sa le explic ce si cum. "Dar vai nu dna Nicoleta, este problema noastra, noi avem contract cu ei, noi trebuie sa va rezolvam problema" (you finally got my point!!!). Pai tocmai, as vrea ca la problema mea sa existe o rezolutie, dar eu nu o vad. De doua saptamani mi se spune exact acelasi lucru, cum ca cazul meu este inca deschis, ca trebuie sa treaca prin toate departamentele ca sa (surpriza) mi se gaseasca un produs. I-am explicat cum as pune eu problema in relatia cu clientul, mai ales atunci cand este vorba despre ditamai IKEA, nu discutam despre chioscul de la coltul strazii. In primul rand, daca eram in locul lor, as fi trimis masuta de la prima sesizare, dupa care mi-as fi rezolvat problemele in intern cu cei de la FAN Curier. E penibil sa lasi clientul sa astepte doua saptamani aiurea, fara sa ii spui nimic, nici sa nu ii dai alternative. 

Am tinut-o vreo 20 de minute la telefon ca sa ii explic ca nu asa se intretin relatiile cu clientii, ca e mai mult decat frustrant sa fie nevoie sa sun eu de fiecare data, mai ales atunci cand mi se promite ca o sa fiu sunata si apelul dispare in triunghiul bermudelor. I-am spus ca astept un raspuns cat mai curand, in caz contrar voi face si o sesizare scrisa, pentru ca telefonic nu am impresia ca se rezolva ceva. Intre timp imi mai baga cate un "Dna Nicoleta, va inteleg perfect nemultumirea..." (e foarte amuzant sa auzi chestia asta in momentul in care stii exact despre ce script e vorba...asta a fost funny - pentru ca i-am spus la un moment dat sa lase scriptul ala de-o parte, pentru ca am trecut de faza cu politeturile gratuite - acum avem nevoie de o rezolvare pentru problema). 

Discutia s-a terminat cu "o zi buna". 

Dupa-amiaza ma suna cineva la IKEA. Masuta o sa fie livrata azi intre 11h-17h. 

Adica pe scurt e vina mea ca nu le-am oferit mai devreme solutia. Stupid me...

Hai, sa fie veselie - ca soare e cat cuprinde!

  

Fugim la mare, uite asa..departe de oras.

Doarme. Asa ca am putin timp pentru mine. M-am spalat pe cap, mi-am facut o cafea cu lapte, am citit putin Zafon si mi-am amintit ca n-am mai scris de ceva timp pe blog. 

Astept sa se trezeasca si sa-l scot in lume. Parca a trecut vara si parca n-am petrecut destul timp pe afara. Imi place si toamna...imi plac zilele alea cu soare cand incepe sa fie mai racoare, sa se simta aerul ala misto, rarefiat...de munte. Dar mi-ar placea sa tina mai putin :) La fel si iarna. Asa...o luna cu totul ar fi perfect. Dupa care sa iesim iar in sandale si rochii lejere. Ca sa nu mai spun ca pentru Cristian imbracatul e un chin, toata vara l-am purtat in tricouri si scutece textile si...cam atat. 

Ca sa mai tragem putin de vara, luni plecam si noi in sfarsit la mareeeee (azi aveam in minte melodia aia de la Vama cu "...o tara de orase goale..." :)) tre' s-o caut ca nu mai stiu exact cum se numea..gata, am gasit-o: Omul plajei :) ) Bai, pe mine chiar m-a innebunit orasul...la propriu. Mai ales de cand il am pe Cristian si mai ales atunci cand doarme. Au inceput sa ma calce pe nervi oamenii care claxoneaza asa de-n-boulea (va urasc!:) - no bine, nu va urasc, dar nici nu prea-mi place de voi), aia care nu se dau din calea ambulantelor (eu as angaja niste oameni care sa ii bata, pentru ca merita! - no bine, sa nu-i bata prea tare...doar cat sa ajunga sa fie luati de o ambulanta si din cauza ca nu se dau altii din drum sa piarda mult sange si sa sufere de durere asa cat sa le vina sa se zvarcoleasca pe jos...okay :)) hai ca iar imi zburda imaginatia pe meleaguri haotice). Ma mai enerveaza babele care tipa (probabil ca nu aud bine pentru ca altfel nu inteleg de ce ai tipa la colega de banca care sta la 10 cm de tine), domnii mai in varsta care nu s-au prins ca nu e cool sa vorbesti cu cineva la telefon in mijlocul strazii pe speaker (vad tot mai multe exemplare din astea), uneori ma enerveaza si pustii aia care trec pe langa mine razant cu skate-ul, dar sa zicem ca aia inca mai au o sansa sa-si revina :)) Ahh si in topul listei sta unu' pe care l-am vazut pe sub Tampa, nu stiu ce setari isi facuse la telefon & masina, cumva pusese telefonul sa se auda in boxe..noi eram la trei masini mai incolo si se auzea perfect conversatia lui cu cealalta persoana de parca era la megafon. Si cand a iesim din masina mi-am dat seama ca parca il stiu de undeva, habar n-am cum il cheama, dar am impresia ca l-am vazut deja pe ceva afis electoral anul asta sau trecut...E de vis orasul :) Le mai am de fapt in top si pe babele cumva cunoscute (gen vecina din bloc sau de peste drum) care vad clar ca puiul de om isi face somnul de frumusete si ele vin FIX langa mine si tare asa..."Doarme???" :)) Mmmm mda, dormea :) Ah! Acu' cateva zile eram cu Cristian in alt cartier, tocmai adormise in scaunul de masina si lasasem usa deschisa pentru ca era destul de cald. Exact langa usa s-au gasit doua personaje sa discute (bai da exact acolo). M-am dus frumos si le-am spus asa delicat "Va rog sa povestiti mai incolo ca tocmai a adormit Bebelusul" Au bolborosit ceva si au plecat. Nu se mai poate d'le! Sunt peste tot, au invadat orasul :) 

No, ideea e ca abia astept sa ajungem la mare. Sper sincer sa nu fie prea multa lume, nici foarte cald. Sa fim doar noi..cativa..pe ditamai plaja :) Sa avem plaja noastra, na! 

V-am pupat ca s-a facut seara si am prins si-un apus misto, mai devreme.

PS: Daca vi s-a parut ceva rautacios in textul asta, sa stiti ca nu e. Am doar imaginatie bogata si uneori o ia razna prin degetele astea subtirele si...rad si eu singura dupa ce recitesc, dar las textul asa pentru ca nu vreau sa rad singura de fapt :)

Despre acolo unde timpul sta in loc. si e bine si frumos.

Tocmai mi-am dat seama ca fac parte din specia aia "bolnava" care nu poate dormi ziua (cei dintre voi care reusiti va ganditi probabil ca sunt defecta rauuuu de tot). Bai, nu pot! Dupa ce adoarme Cristian, am mereu impresia ca am ceva de facut si ca daca dorm pierd timp pretios. Ceea ce uneori nu prea are legatura cu realitatea :)) Adica as putea foarte bine sa ma intind si eu juma' de ora, ca sinceeeer nu arde nimic. Am niste rufe de strans si ar trebui sa mananc ceva, dar de la caldura asta nu prea pot sa spun ca mor de foame, asa ca mai e timp. In schimb mi-am facut o cafea cu lapte - mama mamaaaa ce bine merge :) 

In alta ordine de idei, ieri dimineata chiar ma uitam asa la ziua care urmeaza si ma intrebam ce o sa fac (Andrei trebuia sa mearga la munca, asa ca eram doar eu si al meu Cristian). Intre timp ne suna Maria si Silviu (aka the godparents) cum ca ei se duc pana la Mercheasa in vizita la parinti si ca ce fain ar fi sa mergem si noi :) Evident ca n-am refuzat, e unul dintre locurile in care ma simt foarte impacata cu mine: e la tara asa ca e liniste, e frumos, e verde totul, sunt flori de camp si animale care-ti taie calea, oameni care te saluta chiar daca nu te cunosc. E ca la oras, dar mai bine :)) Nu stiu daca are legatura cu zodia mea, dar mie-mi place natura de mor. Mor asa subit. Visul meu cat casa e sa stau undeva la casa :) Sa am eu gradina mea acolo, sa stiu ca am liniste si soare. 

De fiecare data cand ajung acolo si intru in curte parca incepe alta viata. Imi vine sa zburd ca un copil din ala pe care l-ai tinut inchis in casa o zi intreaga. Ma duc sa vad porcii si uneori gainile. Maria primise mai demult niste usturoi bun pe care il laudase ca e din curte de la ai ei, asa ca ieri "am cerut" si eu si cea mai mare bucurie a fost sa ma duc in gradina sa il scot eu de acolo cu mainile mele. 

De cand am nascut o intoarcem pe toate partile...vrem sa ne mutam la casa. N-avem inca bani, evident, dar facem calcule cam o data pe saptamana si visam cu ochii deschisi. Cea mai faina mi se pare treaba asta cu gradina :) Sa poti sa-ti cultivi acolo doua rosii, trei masline mi se pare genial. Tin minte ca intr-un an plantasem rosii pe terasa in Franta si le udam cu atata sfintenie in fiecare seara de parca faceau parte din mine :) E clar ca nu-i pentru toata lumea viata asta linistita. Cand i-am zis lu' frate'miu o data cat mi se pare mie de fain sa stai la casa a inceput sa rada "Doamne fereste! Sa mori acolo de plictiseala" :)) Atunci mi-am dat seama pentru a o mia oara cat suntem de diferiti din aceeasi muma, acelasi tata! 

Sper totusi la un moment dat sa se intample si treaba asta ca de nu o sa ajung exact ca tata saracu' - care a visat o viata intreaga sa se intoarca "la mosie" cum ii spuneam noi - sa stea el acolo in casa facuta de el, in curtea lui, la liniste si aer curat - si care n-a apucat sa termine nici casa, ca deh asa e cand te apuci de ea la aproape 80 de ani. Si sta saraca acolo neterminata (e nasol ca e la mama naibii...) si noi aici inghesuiti ca puricii in blocuri de beton. 

Amin. 

Amintiri din copilarie :) "sa SPA sau sa nu SPA"

Azi, dintr-una in alta mi-am amintit de o povestioara haioasa de pe vremea in care stateam inca in Bruxelles (prin iulie 2012), si-am recitit-o si ma gandeam sa nu rad singura..:) Voila: 

"sa SPA sau sa nu SPA"

"Am asteptat sa treaca cateva zile ca sa pot scrie...ce ni s-a intamplat sambata. 

Vreau sa tineti minte trei chestii: unu - eu nu sunt o fire pudica (nu stiu daca gratie faptului ca m-am nascut in luna mai la Bucuresti si era caldura mare, mon cher! si deh...am stat in fundu' gol in carucior la soare, lasand vecinii sa ma admire in voie ca pe un bibelou de portelan :)) sau din alte motive neintemeiate istoric), doi - nimeni n-a stiut de la inceput ce avea sa urmeaze sambata, trei - cand gasiti oferte pe Groupon mergeti si pe site-ul celor care scot oferta la iarmaroc si uitati-va atent atent la toate detaliile, nu de alta, dar uneori se intampla sa nu corespunda neaparat cu ceea ce va doriti. 

Dar gata cu palavrageala! 

Povestea incepe asa....Ralu primeste o oferta pe mail de la Groupon la un SPA langa Bruxelles. Ne scrie entuziasmata pe e-mail mie, Dianei si Alexandrei ca trebuie sa mergem, ca suna super bine si ca nu putem rata asa ofera ! (acum ca stau sa ma gandesc, chiar nu puteam rata asa ceva :)) ). (n.r.: sa ne-ntelegem...daca exista o persoana care sa se princeapa la organizat, cautat tot felul de chestii pe net, pe langa net si ales ce e mai bun si mai frumos si mai rentabil- aia e Ralu). Deci: cumparat cupoane, sunat, rezervat - nu ne ramane decat sa ne prezentam la locu' cu norocu' (norocu' perversilor...as adauga acum). 

Ne trezim sambata dis de dimineata ca niste flori, afara soare - ne-am gandit noi, cat noroc! si vremea tine cu noi...luam trenul, nu facem bilet (ca doar in mintea noastra tot 18 ani avem :)) ), asteptam o ora busul in Halle, timp in care mergem sa vizitam oraselul...urcam in bus, intrebam exact cat facem pana la statia cu pricina, soferul ne zambeste complice si ne intreaba pe un ton malitios "Mmmm...mergeti la thermes?" Noi zambind in continuare ca niste garofite "Da,da!"......................

Si ajungem la SPA. Ne intreaba tanti aia daca avem prosoape, tot ce trebuie...dupa care ne spune ca nu avem voie cu "maillot" (adica "maillot de bain", adica costum de baie). Intre forfota si entuziasm nu ne-am dat seama ce vrea sa spuna, de fapt cred ca nici nu prea i-am dat atentie, iar Ralu si Diana, care sunt prietene mai mult cu engleza decat cu franceza s-au gandit ca deh! e okey daca n-avem voie cu maieuri ! Pana la urma cine naiba sta la soare cu maieu pe el ? :)) 

Prima surpriza am avut-o cand am coborat la vestiare si toata lumea era prietena cu toate lumea, in sensul ala...bivolian (era un fel de spirala amicitiei, doar ca de data asta in vestiar la SPA, nu pe plaja la mama naibii). Mai pe intelesul tuturor umblau in curu' gol si nu se jena absolut nimeni. Si majoritatea erau trecuti de a doua tinerete...Stiti vorba aia...ce-i frumos si lui Dzeu ii place? Ei bine, eu cred ca de fapt Dzeu a impins-o pe Eva sa muste din mar, pentru ca si-a dat seama ca deja imbatranea...si era cazu' sa-si puna ceva pe ea, ceva mai mult decat frunza aia vestejita. 

Deci ce naiba cautam noi acolo ? Dupa cinci minute de oripilare si semi-ras cu semi-plans m-au rugat fetele sa urc si sa intreb sigur daca totusi nu avem voie cu "maillot". Tanti aia mi-a zambit asa...intr-un mare fel si mi-a spus ca sunt cateva zile pe saptamana in care fac exceptie si lasa oamenii cu costume de baie, dar din pacat ziua aia nu era exceptie :) 

Na, poftim situatie! M-am intors zambind si eu si le-am explicat ca asta e, regulile trebuie respectate asa ca "jos textila!" Am urcat la piscinute si saune si hammam cu prosoapele pe noi, dar surpriza! Ajunsesem in Paradis...un paradis decazut versiunea 2012. Eram ca niste eve tinere si apetisante printre mere vestejite si cazute de mult din pom. Ce ne-a fost dat sa vedem acolo....nu putem descrie si nici n-am vrea de fapt. Am zis toate ca e sigur o experienta care ne-a legat pe viata.

Morala? Chiar si atunci cand va impuneti limite, trebuie sa va spun un secret: o sa treceti mereu frontiera, limitele nu exista decat in mintile noastre inguste. Iar cand reusim sa trecem de ele, ne simtim mai impliniti, mai capabili, mai puternici. Si de data asta mai goi :) 

La final...ne amintim...radem, glumim. Si vorba aia...avem ce povesti nepotilor. 

PS: saptamana asta am aflat de la colega Dianei ca sunt multe SPA-uri unde se practica treaba asta cu "fara maillot"...suntem si noi niste copii de la tara..."

Despre mame, copii, rabdare, vin si alte chestii

Asta e un post scris seara tarziu spre noapte - sa se inteleaga. Pentru mine acum ar fi fost deja ora de culcare, dar uite ca uneori mai zabovesc prin casa cu una alta si se face tarziu. Tocmai am terminat de impachetat scutecele si ma uit la ele zambind. As bea un pahar cu vin si as sta sa citesc pana spre dimineata, dar e un lux pe care nu mi-l mai permit deocamdata. Nici alcoolul (de placere, sa ne intelegem, nu in exces), nici nesomnul. 

In general scriu chestii pozitive, dar de curand mi-am dat seama ca de cand am nascut nu prea mai am rabdare cu (mai) nimic in afara lui Cristian :) O fi bine, o fi rau...habar n-am. Incerc sa lucrez la chestia asta, insa nu prea imi iese. Uneori ma aud spunand lucruri pe care nu as vrea neaparat sa le spun si intr-un fel imi pare rau dupa, dar no...fapta-i consumata. 

In seara asta am dat peste articolul asta care sa va spun sincer mi-a mers un pic (mai mult) la suflet. E despre "meseria" asta de mama. 

Eu tot incerc sa ma explic - mai ales in fata prietenelor mele fara copii - ca il iubesc pe Cristian de mor, as face orice sa stiu ca ii e lui bine .. ma rog sentimentul e evident de nedescris, daaaaar asta nu inseamna ca nu sunt al naibii de obosita in majoritatea zilelor. De cele mai multe ori nu ma plang pentru ca ceea ce fac - fac cu placere, dedicare si iubire. Si n-as lasa pe nimeni sa faca in locul meu. 

Am lucrat si eu si stiu cum e sa stai 8h la munca pe zi, 10h, uneori chiar o saptamana intreaga de luni pana duminica si luni sa o iei de la capat. E obositor - da. Dar ajungi acasa si faci exact ce vrei: stai tolanit pe canapea, bei o bere, te culci si dormi cateva ore neintors :) 

Cand esti mamica well...surpriza :) Te trezesti uneori la 6h20 (da da cu zambetul ala care te ucide la propiu...dar parca tot ai mai dormi un pic), va iubiti un pic pe sunete de eeeche si gheghe - iti amintesti ca trebuie sa il schimbi, te ridici din pat, te uiti in oglinda - clar ti-ar mai trebui niste somn - there is no doubt! Aduci ligheanul, il speli la fund, da din picioare, face iar balta de apa in spatele lui, il lasi pe pat sa mai rada putin, aduci o carpa ca sa stergi apa, duci ligheanul, incepe lupta cu scutecul - pentru ca evident e muuuuult mai misto in curul gol - intr-un final cedezi si il mai lasi asa pana fugi la bucatarie sa pui de cafea (eu nu functionez altfel, mai ales la ora aia), intre timp ii canti ceva ca sa te auda si sa stie ca esti acolo, termini cu schimbatul, incepe joaca gheghe te uiti la ceas e aproape 7h, cafeaua e gata, fugi la bucatarie ca sa o aduci in camera (adio bautul cafelei asa chill in juma' de ora..), te iei cu joaca, mai un stat in fund, mai povestim ce-am visat, ce mai fac cateii, porumbeii, pisicutele...i se face foame. Ne intindem pe pat amandoi, il alaptez, imi dau seama ca exact atunci ceva mai interesant ii atrage atentia, eeeche eeeche chiut si zambet pana la urechi, se intoarce la titi, iar o lasa, eeeeeche eeeeche. Radem, glumim, papam. Mi se face si mie foame. Fugi repede la bucatarie - cereale, lapte. la naiba, nu mai e lapte. aia e. mancam o nectarina. Cantam puuu puuu puuu ca sa ne auda, fugim iar in camera - la usa cucu bau cucu bau de vreo cateva ori - distractie garantata :) Eh, cam asa arata prima jumatate de ora dintr-o zi cu copil mic :) Si ziua dureaza pana seara pe la 21h - 22h cand Cristian se hotaraste (pentru ca am copil cu vointa proprie - el decide cand face nani, nu eu) sa doarma. Plus cateva treziri pe noapte, da' alea nu se mai pun :) 

Asa ca am un mesaj pentru toti barbatii din lumea asta la care argumentul suprem pentru o bere in oras e "Am fost la munca, am si eu nevoie de relaxare dupa": really ? Du-te linistit, nu-i bai, dar lasa argumentele astea acolo unde le-ai gasit. 

Ma enerveaza cumplit victimizarea asta - de parca o mama habar nu are cum o sa mergi la munca. Pai daca ar fi sa o luam asa - noi, astea - stiti voi - care stam acasa si nu facem mai nimic - ar trebui sa bem zilnic cate o sticla de vin (cel putin). Dar surpriza...n-am avea cand. Pentru ca la noi nu exista "dupa munca" :) E asa...ca un cerc :) 

Hai, v-am pupat, o seara faina...Si un ultim mesaj pentru mamici...mai usor cu vinul! :)