In seara asta - la fel ca in multe alte seri - sunt cam obosita, dar simt ca e un subiect despre care vreau sa scriu de mult. Sper sa fiu si coerenta. Daca nu, aia e. Mai arunc maine un ochi peste text.
Deocamdata am in bagajul meu de mamica doua frici (pe care le constientizez...or fi mai multe): prima este frica de febra si stim cu totii de unde mi se trage. Din pacate inca nu am trecut peste episodul urat din ianuarie, inca am inima cat un purice cand il simt pe Cristian cald spre fierbinte. A doua e frica de televizor.
Diferenta dintre cele doua mari temeri ale mele este ca una poate fi controlata, pe cand cealalta nu.
Cu toate ca acasa nu avem televizor (I know...probabil ca suntem pe cale de disparitie) - mai mergem uneori in vizita la diverse persoane care au. Si grija mea nr 1 este sa nu fie aprins televizorul. Nu pot sa impun reguli acasa la alti oameni :), dar pot sa ii rog politicos sa il stingem, mai ales daca nu se uita nimeni la el. De obicei, la prieteni apropiati imi permit chiar sa il sting fara sa mai zic nimic :) Oricum Cristian apuca telecomanda si incepe sa-l zapaceasca, pana schimba toate setarile posibile si imposibile, de-mi multumesc in gand gazdele ca le scap de jumatate de ora de setari dupa ce plecam noi :))
In ultima vreme am citit o gramada de articole interesante in care se explica clar de ce nu e okay ca un copil sub 3 ani (eu as zice chiar sub 18) sa se uite la televizor. (argumente de genul "pai e aprins, dar el nu se uita" nu sunt valabile pentru mine - pentru simplul fapt ca de fiecare data cand a fost "in contact" cu un televizor un timp mai prelungit a adormit super greu si foarte agitat - el nefiind obisnuit cu mult zgomot acasa - cel mult un radio in surdina sau eu cantand de sub dus :)) )
Buuuun. De ce mi se pare mie mai okay sa nu il expun pe Cristian mult-slavitului televizor?
Pai in primul si-n primul rand harmalaia. Harmalaia, nene! Voi ati observat ce gen de emisiuni se vand pe sticla? Alea cu multa galagie! Ca-i scandal sau bal - mie mi-e totuna. Pentru Cristian nu va fi decat un zgomot inutil care il oboseste cumplit (sunt convinsa ca noi - adultii - nu ne mai dam seama de cat este de deranjant zgomotul - pentru ca suntem si am fost de-a lungul timpului expusi multor factori auditivi nocivi care ne-au imunizat...din pacate)
Dependenta. Dap. Televizorul creeaza o dependenta tampita (la fel ca orice alt gadget, of course). Dependenta de un obiect nedorit nu va insemna numai pierdere de timp, dar si timp mai putin pentru chestii mai misto de facut la varsta lui (interactiuni cu alti copii, joaca cu parintii, jocuri creative, stat pe afara si socliazat etc). Creierul lui Cristian e ca un burete in momentul de fata si se pare ca pana la 3 ani copiii au potential de genii. Depinde de noi cum ii gestionam.
Ah, si btw. Pentru ca asta e un subiect de interes. Sunt multe mame care se plang ca nu au timp sa faca mai nimic prin casa din cauza copiilor super activi - si multe recurg la "cumpararea timpului" cu ajutorul televizorului. Implicati-i in ceea ce faceti! Cristian se distreaza, de exemplu, foarte tare cand dau cu aspiratorul sau cand intind/strang rufele. E drept, uneori ma mai ajuta si el sa le scot din masina de spalat, 90% ajung pe jos. Dar ce mai conteaza? :) Abia astept sa se faca un picut mai mare si sa aiba rabdare sa "gatim" impreuna. Sau sa aranjam hainele un dulap. Aranjam, nu "sa aranajeze el"! Ca la asta se pricepe deja :) Mi se pare oricum ca un copil implicat e un copil care nu numai ca va intelege procesul mult mai usor, dar va fi si mai solidar. Un copil care nu stie cum se face curat, nici nu se va chinui sa pastreze curatenia ;)
Asa...ca tot vorbeau despre TV. Ceea ce vedem la televizor este o realitate mediatica sau mai bine spus o lume paralela. Noi stim asta. Copiii nostri nu. Ei nu stiu inca sa faca diferenta intre ceea ce vad la TV si realitate. Ceea ce poate duce - evident - la accidente grave, agresivitate, impulsivitate. In plus, o data lasati in fata desenelor animate de la varste fragede, unde totul le este dat mura-n gura - se vor plictisi cumplit probabil sa faca un puzzle sau sa se joace cu trei jucarii de lemn care ar putea sa le dezvolte imaginatia. Mie sincer mi-e tare frica de treaba asta. Acum vreo doua luni i-am pus lui Cristian la calculator trei melodii pe care le stia de pe stick-ul din masina (Oac oac si in vreo doua). Sa va spun reactia lui cand am inchis calculatorul? Va spun: a devenit dintr-o data agitat si incepuse aproape sa planga. In timp ce se uita la desenele asociate melodiilor pupilele lui erau mai dilatate si nu clipea mai deloc. Pur si simplu devenise una cu calculatorul. Nu mi-a placut sa-l vad asa. Nu mai puteam comunica cu el, era captivat acolo in lumea aia a lui (exact ca Andrei cand se joaca pe calculator:)) )
Se pare ca pe termen lung uitatul la televizor scade si capacitatea de concentrare. Nu mi-as dori sa ajunga la 18 ani fara sa-l fi citit pe Zafon din cauza ca n-a avut rabdarea necesara sa dea paginile una cate una...
Ah! Si-mi tot revine in minte ce-a spus Urania la una dintre conferintele ei la Brasov: cum ca atunci cand lasam un copil sa se uite la televizor este cea mai frumos ambalata forma de abandon. Nu-i asa? Eu sincer va spun ca exact asta simt..
Buuuun. De ce mi se pare mie mai okay sa nu il expun pe Cristian mult-slavitului televizor?
Pai in primul si-n primul rand harmalaia. Harmalaia, nene! Voi ati observat ce gen de emisiuni se vand pe sticla? Alea cu multa galagie! Ca-i scandal sau bal - mie mi-e totuna. Pentru Cristian nu va fi decat un zgomot inutil care il oboseste cumplit (sunt convinsa ca noi - adultii - nu ne mai dam seama de cat este de deranjant zgomotul - pentru ca suntem si am fost de-a lungul timpului expusi multor factori auditivi nocivi care ne-au imunizat...din pacate)
Dependenta. Dap. Televizorul creeaza o dependenta tampita (la fel ca orice alt gadget, of course). Dependenta de un obiect nedorit nu va insemna numai pierdere de timp, dar si timp mai putin pentru chestii mai misto de facut la varsta lui (interactiuni cu alti copii, joaca cu parintii, jocuri creative, stat pe afara si socliazat etc). Creierul lui Cristian e ca un burete in momentul de fata si se pare ca pana la 3 ani copiii au potential de genii. Depinde de noi cum ii gestionam.
Ah, si btw. Pentru ca asta e un subiect de interes. Sunt multe mame care se plang ca nu au timp sa faca mai nimic prin casa din cauza copiilor super activi - si multe recurg la "cumpararea timpului" cu ajutorul televizorului. Implicati-i in ceea ce faceti! Cristian se distreaza, de exemplu, foarte tare cand dau cu aspiratorul sau cand intind/strang rufele. E drept, uneori ma mai ajuta si el sa le scot din masina de spalat, 90% ajung pe jos. Dar ce mai conteaza? :) Abia astept sa se faca un picut mai mare si sa aiba rabdare sa "gatim" impreuna. Sau sa aranjam hainele un dulap. Aranjam, nu "sa aranajeze el"! Ca la asta se pricepe deja :) Mi se pare oricum ca un copil implicat e un copil care nu numai ca va intelege procesul mult mai usor, dar va fi si mai solidar. Un copil care nu stie cum se face curat, nici nu se va chinui sa pastreze curatenia ;)
Asa...ca tot vorbeau despre TV. Ceea ce vedem la televizor este o realitate mediatica sau mai bine spus o lume paralela. Noi stim asta. Copiii nostri nu. Ei nu stiu inca sa faca diferenta intre ceea ce vad la TV si realitate. Ceea ce poate duce - evident - la accidente grave, agresivitate, impulsivitate. In plus, o data lasati in fata desenelor animate de la varste fragede, unde totul le este dat mura-n gura - se vor plictisi cumplit probabil sa faca un puzzle sau sa se joace cu trei jucarii de lemn care ar putea sa le dezvolte imaginatia. Mie sincer mi-e tare frica de treaba asta. Acum vreo doua luni i-am pus lui Cristian la calculator trei melodii pe care le stia de pe stick-ul din masina (Oac oac si in vreo doua). Sa va spun reactia lui cand am inchis calculatorul? Va spun: a devenit dintr-o data agitat si incepuse aproape sa planga. In timp ce se uita la desenele asociate melodiilor pupilele lui erau mai dilatate si nu clipea mai deloc. Pur si simplu devenise una cu calculatorul. Nu mi-a placut sa-l vad asa. Nu mai puteam comunica cu el, era captivat acolo in lumea aia a lui (exact ca Andrei cand se joaca pe calculator:)) )
Se pare ca pe termen lung uitatul la televizor scade si capacitatea de concentrare. Nu mi-as dori sa ajunga la 18 ani fara sa-l fi citit pe Zafon din cauza ca n-a avut rabdarea necesara sa dea paginile una cate una...
Ah! Si-mi tot revine in minte ce-a spus Urania la una dintre conferintele ei la Brasov: cum ca atunci cand lasam un copil sa se uite la televizor este cea mai frumos ambalata forma de abandon. Nu-i asa? Eu sincer va spun ca exact asta simt..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu