Exact asa a fost anul asta.
Ultima chestie pe care mi-o amintesc inainte sa nasc e ca eram la revelion :)) si am nascut abia dupa o saptamana :)
A fost un an misto, al naibii de misto. Ma asteptam sa fie mai greu. Sa nu-i pot face fata, sa nu ma simt o mama asa de buna, sa ma simt depasita, nepregatita, cu toate ca ma pregatisem. Stiti voi, sentimentul ala de "Okay, si acum?". Well, spre norocul meu am facut ca intotdeauna: mi-am ascultat instinctul si nu prea am planuit mare lucru. M-am dedicat 100%, cu riscul de a uita de ce se intampla in jurul meu de multe ori. M-am vazut cu oamenii dragi mai rar decat mi-as fi dorit, le-am spus de prea putine ori lucruri dragute, am preferat serile cu ai mei acasa in locul iesirilor de seara cu fetele. Cu toate ca as fi putut, daca as fi vrut. Dar mi-a fost greu sa ma rup de cocoon :) Stiu ca ele inteleg, si daca nu ma inteleg acum, ma vor intelege la un moment dat. Mai ales unele dintre ele. But no worries, serile noastre cu o sangria in mana sunt puse bine, acolo, undeva. In Bistro.
Anul asta a facut din mine un om mai responsabil (cred), poate mai bun, mai intelegator, mai rabdator sigur - acolo n-am nici un dubiu!..pe de o parte. Si un om mic, dubios si irascibil pe de alta (raaaar de tot, da??)
A propos de asta, eu sunt rea la doua chestii - care daca nu-mi sunt erau satisafacute fac urat - (probabil exact ca majoritatea oamenilor de pe Pamant): somn si foame. Hahahhahahahha. Rad acum pentru ca dupa prima noapte acasa cu Cristian in care probabil dormisem adunat vreo juma' de ora de grija, emotii, dor, emotii, drag, emotii, in conditiile in care eu eram obisnuita si chiar puteam cu usurinta sa dorm 12h/noapte - am zis ca daca asa e mereu e imposibil sa n-o iau razna in cateva zile. Aveam o fata de bufnita dimineta si singurele ganduri ma duceau la o persoana pe cine s-o angajez sa stea noaptea cu Cristian, sa mi-l aduca la san, sa-l culce - timp in care eu nu faceam decat sa dorm? Aia a fost prima noapte.
Am sunat-o pe Ioana pe la pranz parca, Sasha avea deja 5 luni. Ditamai baiatul! - pentru mine - atunci cand o auzeam pe Ioana cu cata relaxare vorbeste - aveam impresia ca Sasha era deja la facultate. Cred ca am povestit cu ea vreo ora despre bebelusenie si pufoseniile din dotare. Ma simteam deja mai bine. Imi povestea cum Sasha venea singur la san noaptea si asteptam si eu momentul ala magic in care nu ma voi mai ridica din pat ca sa stau in fund la marginea patului in timp ce Cristian suge agale si mie imi pica ochii in gura de somn (o data am si atipit cu el in brate, si-a dat Andrei seama ca adormisem...:)) ).
Au trecut de atunci - de la prima noapte nedormita - cateva sute de nopti..vreo trei sute si ceva. Unele mai bune, altele cu treziri mai dese, cu eruptii dentare, cu febra, cu chef de joaca la 3:28am si dormit dupa vreo ora...De cand am nascut n-am avut nici o noapte dormita cap-coada fara treziri, pentru ca inca cere laptic si noaptea. Evident ca fiind langa mine, uneori nici nu ma trezesc, il simt doar ca se mufeaza. Dar ce voiam sa spun e ca adio 12h de somn/noapte! :)) Adio si 10h! Cu toate astea, culmea culmilor, primele zece minute ale diminetii sunt mai ciudate si parca parca as mai dormi putin. Dar dupa ce m-am ridicat din pat si m-am activat - ai zice ca tocmai m-am intors dintr-o vacanta in Caraibe. Semn bun. M-am obisnuit cu nesomnul. Uneori si cu foamea.
Nu stiu exact daca galusca a prins o luna la el in patut (patutul cumparat din timp de la ikea, asternuturi facute la comanda, saltea cu cacamacadecocos...stiti si voi cum suntem noi parintii cand ti-e odrasla pe drum si vrei sa ai tottottot de la pat la unghiera la cadita la periuta de dinti), dupa care s-a mutat asa natural la noi in pat si acolo a ramas. Si da, a ajuns sa miroasa singur sanul si sa vina dupa laptic noaptea. Acum inainte de culcare are chiar ritual de mangaiat, mirosit, pupat, gudurat pe langa, ras hazliu dupa ce mai nou ii zice "gi-gi" sau "dgi-dgi" si alte alea (despre titi e vorba, nu despre mine - cu mine n-ar avea nici o treaba daca n-as fi purtator de laptic bun, va zic sigur!). A propos de asta - mai e o saptamana si face un an. Si e inca hranit in proportie de 90% cu lapte matern, nu ca as tine eu mortis sa ii dau numai san, dar nu l-am obligat niciodata sa manance nimic din ce nu a vrut. Mai gusta fructe, uneori legume, ii place iaurtul, mai roade biscuitei daca ii fac, dar nu pot sa spun ca i-am inlocuit vreo masa complet. Si o sa merg dupa instinct iar si sa fac exact asa cum imi dicteaza inima (si Cristian) :)
Inca mi-e dor de el atunci cand doarme dincolo si eu mai pierd timpul pe calculator inainte de somnic :) Mi-e dor sa-l vad, sa-l aud, sa-l miros. Cel mai mult am stat despartiti vreo 3h, cand am fost la o conferinta si-am iesit de acolo doar cu gandul la el. Bucuria de pe fatuca aia a lui rotunjoara asa si rosie de la aerul de munte ma face mereu sa explodez de fericire. Si sa-l pup in continuu pana simt ca l-am tocit :) Sau pana ma impinge el cu manutele alea pufoase (inca).
Mai e maine din anul asta. Atat. M-au intrebat cateva persoane ce facem de revelion. N-am cautat niciodata sa fac nimic special si de cele mai multe ori nu prea am avut planuri merete. Mai ales anul asta. O sa zic clar pas la petreceri galagioase, cu multi oameni si cred ca o sa spun yes la o seara in doi cu un pahar de vin, sampanie sau ce-o fi dupa ce il culcam pe Cristian. Pana la urma e doar o seara, ca oricare alta. In care Cristian trebuie sa se odihneasca ;)
A fost un an bun? A fost sigur! Cel mai bun si mai frumos de pana acum! A fost magic!
A fost un an plin? Claaaar! Plin cu de toate! Bune, rele, mai mult bune de fapt.
Daca as putea da timpul inapoi, as schimba cu ceva ce a fost? Probabil ca nu. Sau doar putin, pe ici pe colo, dar nimic esential.
A fost un vis frumos devenit realitate.
A fost un vis frumos devenit realitate.
Ceea ce va doresc si voua! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu