joi, 27 noiembrie 2014

Managementul de acasa

Ieri, in timp ce-mi spalam cana de cafea, mi-a venit in minte un curs de management pe care l-am facut pe vremea cand lucram. Chiar ma gandeam zilele astea - daca nu era seful meu asa dragut sa nu-mi prelungeasca contractul fara sa ma anunte (vedeti, deja am trecut peste suparare, sunt doar ironica) - peste cateva zile ar fi trebuit sa ma intorc la munca. Adica sa las minunatie de galusca la cresa si eu sa fiu din nou o doamna machiata, coafata si alte alea la birou (nu ca acasa n-as fi:)) ).

No, ma rog. Alta era ideea. Legat de cursul ala - mi-am amintit o chestie geniala pe care tot incerc sa o aplic si acasa si nu-mi iese mereu (pentru ca in teorie totul e superb, dar practica ne omoara!). Treaba cu "cum sa delegi sarcini?" (sau de ce e bine sa o faci:) ). La munca e clar - era problema mai tuturor managerilor. Dar acasa? Pai si acasa se iau in considerare exact aceleasi argumente: (1) eu stiu si pot sa fac treaba asta cel mai bine (sincer acum...cine stie sa spele vasele mai frumos decat mine? sau sa intinda rufele? sau sa dea cu mopul pe jos? :)) ), (2) pana dau indicatii altcuiva mai trece niste timp care e evident pretios, (3) daca persoana careia ii dam indicatii ne fura locul? :))) Okay, trei nu se aplica acasa pentru ca ar fi hilar. 

Sunt absolut convinsa ca muuuulte mame se confrunta cu atitudinea asta. Care pe termen lung e total devastatoare. De ce? Pentru ca daca nu delegi sarcini ajungi sa: 
- fii mereu obosita
- fii un pachet de nervi si frustrari
- nu ai timp deloc pentru tine
- creezi o falsa dependenta (ai impresia ca ceilalti nu se pot descurca fara tine - ceea ce nu-ti doresti neaparat, asa-i?) 
- ajungi la 50 de ani sa faci tu tot - mereu - pentru toti membrii familiei (puterea obisnuintei, huh?) 

Eu recunosc cu mana pe inima ca-mi place sa fac chestii prin casa: sa spal rufe, sa le intind, sa fac ordine, curat - daca m-as pricepe si la zugravit, pus tapet, pus parchet - orice - as face. Dar mai stiu ca nu sunt singura. Si nici nu as vrea. 

Mai problematic cu genul asta de femei (asta sunt si eu acum si lucrez la mine ca sa nu mai fiu asa!:) sa stiti ca am facut progrese) - e momentul in care ele devin mame. Atunci cand apare un copil in familie si mai ales cand creste si incepe sa fie constient de faptul ca poate face singur lucruri - el trebuie lasat sa faca. Ajutat, invatat cu rabdare. Dar lasat. Sa facem noi totul in locul lor nu e o solutie.

De exemplu: Cristian are aproape 11 luni. Uneori, pentru ca trebuie sa plecam undeva sau pur si simplu pentru ca nu am dormit eu destul, prefer sa ii dau iaurtul in gura cu lingurita si sa ne vedem in continuare de treaba. Dar el e baiat destept si dupa vreo doua trei lingurite imi ia obiectul roz din mana si il duce singur la gura. Evident ca la varsta lui nu face lucrurile perfect - nici nu m-as astepta la asa ceva - o parte din iaurt ajunge pe masuta lui, o alta parte pe bavetica, putin pe langa gura si ceva ceva unde trebuie. Cu toate astea, satisfactia lui e de nepretuit! Se distreaza foarte tare cand mananca singur, se joaca cu lingurita, o tina in gura fara maini - cu alte cuvinte invata. Daca nu l-as lasa, nu ar putea exersa - si as ajunge la 5 ani sa ii dau tot eu in gura. Imi doresc asta? Nu. 

Vor urma multe etape probabil, la noi aventura abia incepe. Deja il implic cate putin in toate activitatile. Ne uitam impreuna la masina de spalat cand bag rufele, ii explic ca o sa iasa curate de acolo, cand dau cu aspiratorul il las sa stea pe langa mine (acum rade, la inceput ii era frica). Udam impreuna florile si vorbim cu ele ca sa creasca mari si frumoase. Deja 5 orhidee au bobocei :) 

Cand va incepe sa poate face si alte lucruri, il voi lasa. Pentru simplul fapt ca vreau sa aiba incredere in el, in propriile forte. Si pentru ca vreau sa fim o echipa. Toti trei. 

Pana la urma totul este un exercitiu si cu cat exersam mai mult cu atat o sa ne iasa mai bine. Vorba bunicii "ca la matematica" :) 

E important sa empatizam cu puii de om. Imaginati-va ca trebuie sa schimbati o roata la masina (help!). V-ar iesi din prima perfect? Ati stii de unde sa incepeti? Well...:) Cam acolo sunt si ei. Ii vrem niste adulti misto care stiu sa ia decizii si siguri pe ei? Sa le oferim sansa asta atunci. 

Si un fel de PS: tocmai mi-am amintit de o scena din "The shift - ambition to meaning" by dr Wayne Dyer (e undeva pe la minutul '46). Va las sa-l vedeti, clar tot filmul e de vazut! Dar scena e legata de un moment cheie unde unul dintre personaje (o mamica) isi tot striga copiii sa vina la masa...hai, uitati-va la film, ca e misto! :) 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu