Pana acum doua zile nu mi-era frica de febra. Citisem diverse articole in care spuneau ca e normal si ca n-ar trebui sa ne sperie. Stiam si eu treaba asta, cum ca organismul e destept si reactioneaza la "intrusi".
M-am gandit daca sa scriu despre ce s-a intamplat sa nu, iar gandul ca alti parinti ar putea trece prin ce am trecut noi m-a facut sa-mi fac timp si curaj sa scriu totusi.
Cristian a implinit un an de curand, iar pe langa alte achizitii ii ies dintii. Iar treaba cu dintii e nasoala de tot, cel putin la noi. Primii doi incisivi de jos nu stiu cand i-au iesit, in sensul in care nu a avut nici o reactie anormala. Tin minte ca eram la piscina cu el si-mi tot rodea degetul si la un moment dat am simtit ca ma inteapa ceva :) Era primul lui dinte. La cei de sus din fata a facut febra undeva pana pe la 38,6 - stiam ca e normal si nu m-am panicat.
De vreo doua luni - poate chiar mai mult - i s-au inflamat gingiile de sus, undeva in dreptul incisivilor laterali. Acum vreo cateva zile a crapat una dintre ele si se vedea un coltisor dintr-un incisiv. In timp ce imi rodea degetul, parca am simtit si un molar timid undeva in spate, dar nu bag mana in foc, pentru ca nu m-a lasat mult timp sa "verific". In mare, o gasca de dinti se pregatesc sa iasa = febra, dureri, apatie.
Stiam la ce sa ne asteptam in mare. Marti seara, pe la 20h l-am culcat. Avea febra 38 asa ca i-am dat niste nurofen inainte ca sa ii mai scada si ca sa nu se agraveze peste noapte. Noi ne-am uitat la un film si pe la 23h30 l-am auzit ca se trezeste (in general ca sa manance un pic si se culca la loc). M-am asezat langa el ca de obicei si simteam ca arde. Dupa cateva secunde a inceput cosmarul. Totul s-a derulat atat de repede, incat astazi cand imi amintesc parca un vis urat. A inceput sa aiba convulsii puternice, l-am luat imediat in brate, era alb tot la fata, buzele usor vinetii, incordat, iar convulsiile parca iar din ce in ce mai puternice. Nu stiu sa va zic cat a tinut toata treaba asta, poate un minut, poate mai putin. Tot ce-mi amintesc e ca alergam prin toata casa disperata cu el in brate si il intrebam ce are (a fost prima data cand am simtit pe pielea mea ce inseamna sa fii disperat la propriu fara sa mai poti gandi rational!), in timp ce Andrei suna la ambulanta. Au venit destul de repede, dar atunci mi s-a parut ca a durat o vesnicie. Ne-au spus sa il impachetam intr-un cearsaf ud pana vin ei (eu intre timp tin minte ca il udasem pe fata cu apa rece). Cand au ajuns, avea 40,4 si era lesinat. Imi venea sa plang in continuu, nu stiam ce sa fac mai intai.
Ne-au dus cu ambulanta la spitalul de copii unde i-au facut alte doua impachetari + parcetamol ca sa ii scada febra si novocalmin (parca). Ne-au si internat o noapte cu toate ca a doua zi doctorita ne-a spus ca nu era neaparat cazul. Oricum ar fi fost, nu cred ca as fi adormit nici acasa prea usor.
La spital a fost o noapte de cosmar. In camera in care am stat mai erau doua mame cu copiii si o fetita. In camera vecina - de care ne despartea un perete cu geamuri - era copiii cu handicap "ai spitalului", care tipau in continuu de parca cineva i-ar fi batut. A fost groaznic. Exact cand atipeam putin, incepeau ei sa tipe. Nici loc nu aveam prea mult, pentru ca stateam cu Cristian pe acelasi pat de o persoana si cum el dormea bine (Slava domnului!), l-am lasat sa se lafaie pe pat, iar eu stateam inghesuita undeva pe o margine. M-am uitat pe pereti toata noaptea, la ceasul care nu mergea si care era oprit la 1:45, la lumina de pe hol, la usa deschisa. M-am dus la toaleta de vreo patru ori. Mi se derula in minte in continuu scena cu Cristian. Cred ca era vreo 4am, eu inca nu dormeam. Am inceput sa plang fara sa-mi dau seama de oboseala, frica. Cred ca am reusit sa atipesc vreo ora pe la 5am sau 6am, pana sa se trezeasca baietelul de langa noi.
Pe la 8am s-a trezit si Cristian zambind. Avea un zambet angelic, parca impacat asa cu situatia. Febra nu mai avea, se vedea pe el ca se simte mai bine. L-am luat in brate si mi-a luat fata in maini de vreo cateva ori si s-a lipit cu fata lui de a mea zambind, asa cum face el cand e iubaret. Uitasem instantaneu ca nu reusisem sa adorm aproape deloc. Dupa, a ajuns si Andrei. Nu voiam decat sa ajungem acasa. Doctorita ne-a spus ca nu ne poate externa pana la 12h30, dar pe la 10h30 a venit cu foile de externare :) Acasa am dormit pana la 16h amandoi.
Azi noapte am avut emotii, facuse iar 38,8. L-am impachetat de doua ori + paracetamol si i-a scazut febra. Peste noapte a fost bine - am dormit mai mult cu o mana pe el. Acum spre dimineata facuse iar putin febra, dar nu trecuse de 39. Inainte sa adoarma avea 37,3. L-am mai verificat de doua ori, nu arde.
Inca nu mi-am revenit complet. Inca am imagini din seara aia. Inca mi-e frica sa nu se intample iar. Il verific la fiecare jumatate de ora cand doarme ziua. Poate chiar mai des.
Abia astept sa ii iasa toti dintii. Prea ne dau batai de cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu